Cinci argeșeni, angajați felicitați pentru acțiunile lor!
Prefectul Radu Perianu a anunțat faptul că astăzi, 30 noiembrie, într-o ceremonie care a avut loc la Instituția Prefectului județului Argeș, au fost felicitați cinci argeșeni, angajați MAI și MAPN, care pot fi modele pentru noi toți prin acțiunile pe care le-au avut, pentru modul cum au ajutat societatea din care facem parte.
Ne-am arătat aprecierea față de oameni care, prin gesturile lor, au arătat că România adevărată este compusă din români cu suflet mare care, atunci când este nevoie, nu pregetă să pună umărul și să dea o mână de ajutor fără să aștepte vreo răsplată.
Prin acești oameni, demonstrăm că România are prezent și viitor. A fost un eveniment făcut din dorința de a le arăta tuturor românilor că aceștia suntem noi, cu suflet mare și dorința de a ajuta”, a precizat prefectul.
Mai jos sunt prezentările celor cinci argeșeni felicitați astăzi.
Plutonierul adjutant șef Valentin Gabriel Gîrteajă, subofițerul care ajută oamenii ce au nevoie de scaune rulante
Valentin Gabriel Gîrteajă este militar al Jandarmeriei Argeș. Acesta a alergat singur și în familie, fiind cyclist, acesta a participat la zeci de concursuri. Toate competițiile la care a concurat au fost umanitare și a reușit ca la finalul lor să strângă banii necesari pentru scaune rulante.
Zi de zi sunt copii și adulți care își pierd mobilitatea în diferite accidente sau din cauza unor afecțiuni medicale și au nevoie de scaune rulante potrivite să se deplaseze și să-și ducă viața mai departe. Ceea ce pentru noi nu e un efort semnificativ, pentru oamenii care au nevoie de scaune rulante poate fi șansa de a ieși din izolare!”, spunea Valentin oamenilor la unul dintre concursuri.
Menționă de asemenea că acesta a participat la Maratonul Internațional București, edițiile 2018-2022, la Bikeathon, edițiile 2019-2022, ambele cu scopul de a strânge fonduri necesare persoanelor cu dizabilități și la Ștafeta Invictus, edițiile 2021-2022, în memoria eroilor și veteranilor din teatrele de operații.
Comisar șef Ion Dragoș Tinca, polițistul care a salvat doi tineri de la înec
Evenimentul a avut loc în luna iunie, la Mioveni, în zona Bemo, iar despre curajul comisarului șef Ion Dragoș Tinca s-a vorbit apoi în toată țara. În râul în care a intrat polițistul erau doi tineri care se ţineau cu greu de o creangă, pe un bolovan aflat în albia râului cu debit ridicat. Nu puteau înota și sperau doar să se mai poată ține și să nu fie luați de apa învolburată. Ofițerul a ajuns la ei și i-a stabilizat până când au venit pompierii care i-au scos pe tineri din râu, unul câte unul. Au fost consultați de medici și nu au avut nevoie de spitalizare.
Căpitan Iulian Necuță, pompierul căruia îi mulțumesc toți vecinii că le-a salvat mașinile din calea focului
Pompierul locuiește în Pitești și într-o seară a văzut din balconul apartamentului că o mașină arde în fața blocului. Era liber, dar asta nu a contat. A fugit să stingă flăcările și să protejeze autoturismele din apropiere. A reușit, ajutat și de un vecin, până când au sosit colegii lui cu autospecialele.
Știm cu toții cât muncește fiecare om ca să își cumpere o mașină. De aceea, pentru că datorită lui, mai mulți piteșteni și-au găsit bunurile întregi, merită felicitate”, spune prefectul județului nostru.
Plutonier major Marius-Cristinel Ilă, subofițerul sprijin în comunitate
Încrederea și respectul celor din jur sunt lucruri pe care ni le dorim cu toții.”
Marius-Cristinel Ilă, le-a câștigat atunci când vecinii l-au chemat în ajutor să le stingă acoperișul care luase foc. A fost primul la care s-au gândit, iar subofițerul le-a arătat că au făcut foarte bine. Acesta a sunat la 112, a dat detaliile clare despre ce este la fața locului și apoi a sărit chiar el să oprească flăcările.
Nici pentru Marius Cristinel Ilă nu a contat faptul că era în timpul liber, iar de astfel de oameni avem mereu nevoie în jurul nostrum”, adaugă Radu Perianu.
Căpitan Ionuț-Adrian Usturoi-Neamțu, militarul care apără două bogății, sănătatea și istoria
Poți avea orice în viață, cel mai important rămâne să fii sănătos. Anual, mii de oameni ajung în grija medicilor și au nevoie de sânge, iar speranța lor este în donator”
Căpitanul Ionuț Usturoi Neamțu a organizat și a coordonat trei campanii de donare de sânge. A colaborat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Pitești, și-a convins colegii militari să doneze sânge ce a ajuns la pacienți din Argeș și nu numai. A coordonat și mai multe campanii umanitare pentru copii în dificultate.
Căpitanul Ionuț Usturoi Neamțu este omul care a reușit un lucru extraordinar pentru păstrarea istoriei noastre, s-a ocupat de întreținerea mormintelor istorice din localitățile Dragoslavele și Lerești” a mai precizat Radu Perianu.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: