Cinci tineri, reținuți de polițiștii argeșeni pentru furt de motorină

de | 09.06.2023 15:39 | Eveniment, Județean, Știri

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești au continuat cercetările în mai multe dosare penale privind săvârșirea de infracțiuni de furt, iar în urma administrării de probatoriu, cinci tineri, cu vârste cuprinse între 16 și 20 de ani au fost reținuți.

În primul dosar sunt vizați trei tineri, dintre care doi de 18 și 20 de ani, din Călinești, și un minor de 16 ani, din Pitești.

Potrivit cercetărilor, în noaptea de 01 spre 02 iunie, cei trei ar fi furat 50 de litri de motorină din rezervorul unui autocamion.

În următoarea noapte, tinerii ar fi încercat din nou să fure motorină din rezervorul unui autocamion parcat în curtea aceleiași societăți comerciale.

De asemenea, în perioada aprilie-01 iunie, ei ar fi furat 140 de litri de motorină și 20 de litri de benzină, combustibil pe care l-au valorificat ulterior, precum și mai mulți recipienți din plastic, din locuința unei persoane din Călinești.

Al doilea dosar penal, în care s-au desfășurat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, privește doi tineri, dintre care unul de 19 ani, din Călinești, și un minor de 17 ani, din Ștefănești.

În noaptea de care 06 iunie, cei doi au fost prinși în flagrant de polițiștii Secției de Poliție Rurală în timp ce sustrăgeau motorină din rezervorul unui autocamion parcat în zona unei locuințe din Călinești.

De asemenea, în urma cercetărilor, s-a stabilit în perioada 02-05 iunie, tinerii ar mai fi furat din aceeași locuință o drujbă, o motocositoare și un aparat de spălat cu presiune. Din fericire, aceste bunuri au fost recuperate de polițiști.

În urma administrării de probatoriu, cei cinci tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, ei vor fi prezentați în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Foto descriptiv Cuvântul Libertății

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Un tânăr din Stoenești și-a recuperat telefonul pierdut datorită polițiștilor argeșeni

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș | Călinești | Judecătoria Topoloveni | Pitești | Topoloveni