Circulaţia fără anvelope de iarnă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, sancționată sever

de | 14.11.2024 10:36 | Național, Lifestyle

Poliția Română reamintește tuturor conducătorilor auto că sezonul rece impune măsuri suplimentare de siguranță rutieră, în special în ceea ce privește echiparea corectă a autovehiculelor. În condițiile în care drumurile pot fi acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, este esențial ca autovehiculele să fie dotate cu anvelope de iarnă pentru a asigura o aderență optimă și a preveni accidentele rutiere.

Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, circulația pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei este permisă doar dacă vehiculul este echipat cu anvelope de iarnă. Fără această dotare, conducătorii auto riscă sancțiuni severe., o amendă între 1.485 și 3.300 de lei și reținerea certificatului de înmatriculare al vehiculului.

În cazul autovehiculelor de transport marfă sau persoane cu o capacitate mai mare de 9 locuri, anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe roțile axei/axelor de tracțiune sau, alternativ, trebuie montate lanțuri antiderapante certificate.

Potrivit sursei citate, anvelopele de iarnă sunt reglementate prin Directivele Europene și trebuie să fie omologate conform standardelor CEE-ONU. Acestea sunt inscripționate cu simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S” pentru a indica faptul că sunt potrivite pentru condiții de iarnă. Este important ca șoferii să verifice starea anvelopelor și să se asigure că acestea sunt în bune condiții, având o adâncire suficientă a benzii de rulare pentru a preveni alunecările pe drumuri umede sau înghețate.

Pe lângă echiparea corectă cu anvelope de iarnă, Poliția Română recomandă și alte măsuri de siguranță rutieră, mai ales pe autostrăzi, unde riscurile de accidente sunt mai mari în sezonul rece. Printre acestea se numără:

►Respectarea limitelor de viteză stabilite;

►Păstrarea unei distanțe corespunzătoare în mers, față de vehiculele care circulă în față;

► Interzicerea opririi și circulației nejustificate pe banda de urgență;

►Utilizarea sistemului de lumini pentru avarie, în situația închiderii unei coloane aflate în staționare sau în mișcare cu viteză redusă, pentru atenționarea celor care se apropie;

► Utilizarea luminilor de întâlnire;

►Utilizarea benzii din dreapta a căii unidirecționale pe care se realizează deplasarea;

►Utilizarea centurilor de siguranță și a dispozitivelor de retenție pentru copii;

► Echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă;

► Respectarea indicațiilor transmise de către administratorul drumului prin intermediul panourilor cu mesaje electronice variabile;

►Accesarea secțiunii Infotrafic a site-ului Poliției Române, pentru documentare cu privire la situația circulației rutiere pe ruta de deplasare aleasă.

Siguranța rutieră este responsabilitatea fiecărui conducător auto, iar respectarea reglementărilor legale și adoptarea unui comportament preventiv pot contribui semnificativ la reducerea accidentelor rutiere și la salvarea de vieți.

Și IPJ Argeș transmite o serie de recomandări pentru siguranța rutieră în sezonul rece:

– Verificați funcționarea corectă a sistemului de frânare și a ștergătoarelor de parbriz.
– Asigurați-vă că lichidul de parbriz este adaptat temperaturilor scăzute.
– Circulați cu viteză redusă, adaptată condițiilor de drum, și păstrați distanța corespunzătoare față de vehiculul din față.
– Nu uitați să aveți la bord echipamente utile în caz de urgență: lanțuri antiderapante, lopată, racletă și pături.

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Argeșul, printre județele cu cele mai multe intervenții ale pompierilor în ultimele 24 de ore

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: