Atenție șoferi!
Circulația pe Podul „Prieteniei” Giurgiu-Ruse se va închide în această săptămână.
”Autorităţile bulgare informează că Podul ”Prieteniei” Giurgiu-Ruse va fi închis complet circulaţiei în perioada 12.06.2025 (ora 20.00) – 13.06.2025 (ora 04.00), în vederea executării în regim de urgenţă a unor lucrări de reparaţii pe partea bulgară”, au transmis reprezentanții Prefecturii Giurgiu printr-un comunicat.
În noaptea de joi spre vineri va fi interzisă trecerea pe pod a tuturor tipurilor de vehicule în ambele direcţii – din Republica Bulgaria către România şi din România către Republica Bulgaria.
Potrivit sursei citate această măsură este necesară pentru a fi evitată producerea de vibraţii în timpul procesului de reparaţie.
Foto: Wikipedia
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro