Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit marți, 23 mai cu reprezentanții elevilor și părinților.
Nicolae Ciucă a subliniat faptul că solicitările cadrelor didactice sunt legitime, însă este de părere că soluția nu este o grevă generală pe final de an școlar.
Am susținut, încă de la început, că elevii și părinții nu trebuie să fie afectați de greva din educație și că trebuie să le garantăm continuarea procesului educațional.
Am avut astăzi o întâlnire cu reprezentanții asociațiilor de părinți și elevi și o discuție despre situația cu care ne confruntăm zilele acestea. Am repetat că solicitările cadrelor didactice sunt legitime, dar că soluția nu este o grevă generală pe final de an școlar, atunci când trebuie încheiate mediile și pregătite examenele naționale”, a transmis premierul Ciucă pe pagina sa de Facebook.
În urma consultărilor acesta a mai precizat că revendicările salariale ale profesorilor vor fi rezolvate în legea salarizării unitare, pe care Ministerul Muncii o va finaliza până la 15 iulie.
În plus, ordonanţa cu măsurile pentru profesori, care cuprinde Anexa 8, ajutorul pentru debutanţi şi cei care predau în zone defavorizate vor intra în şedinţa de guvern de vineri. Am făcut apel la cei prezenți astăzi la întâlnirea de la guvern să susțină demersurile noastre pentru a debloca această situație.
Reiterez disponibilitatea mea și a întregului aparat guvernamental la dialog, oricât va fi nevoie. Cred în continuare că doar comunicarea susținută și colaborarea sunt căile prin care putem să depășim situația creată”, a mai adăugat Nicolae Ciucă.
Având în vedere că momentan nu s-a găsit o soluție, greva generală în școli va continua, iar joi, 25 mai este anunțat un miting de amploare în București.
Greva continuă deocamdată, poate mâine decidenții vor veni cu o soluție acceptabilă. Am cerut un act normativ pentru creșterea salariilor, nu mai așteptăm până la noua lege a salarizării”, a precizat Simion Hăncescu, liderul FSLI, potrivit edupedu.ro
Foto: Facebook Nicolae Ionel Ciucă
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: