CJ Argeș. Lucrări de reparații și modernizare a drumurilor județene

de | 24.08.2023 17:40 | Județean, Administrație

  • Asfaltare drumuri judetene!

Marius Nicolaescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, a fost astăzi, 24 august pe două din șantierele unde, în prezent, se execută lucrări de reparații și modernizare a drumurilor județene.

Este vorba despre drumurile DJ 731 Piscani – Domnești – Nucșoara și DJ 731D Coșești – Jupânești.

reparatii drumuri Argeș

Acesta s-a întâlnit de asemenea și cu primarii localităților Coșești, Nicolae Pană, și Dârmănești, Emilian Ciolan, principalii beneficiari ai celor două investiții, dar și cu cetățenii din zonă.

Pe DJ 731 Piscani – Domnești – Nucșoara se fac reparații prin frezare mecanizată după care se toarnă asfalt. La modernizarea DJ 731D Coșești – Jupânești s-au executat deja șanțurile betonate, rigolele carosabile, accesele la proprietăți și s-a realizat fundația cu balast și piatră spartă în vederea asfaltării. Ambele investiții sunt executate prin Regia Județeană de Drumuri Argeș, din fonduri de la bugetul C.J. Argeș. În ședința din această lună vom propune și alocarea sumelor necesare proiectului pentru asfaltarea drumului județean din satul Valea Nandrii, în lungime de 2,8 km”, a transmis Marius Nicolaescu.

reparatii drumuri Argeș

Vicepreședintele Marius Nicolaescu împreună cu primarul Emilian Ciolan au vizitat de asemenea și noua clădire a Căminului Cultural Dârmănești, o investiție pentru care, în 2023, Consiliul Județean Argeș a alocat suma de 200.000 de lei confinanțare.

De reamintit faptul că în ultimii trei ani, Consiliul Județean Argeș a susținut, prin cofinanțare, mai multe proiecte de dezvoltare a localității Dârmănești precum:

  • Construire sală de sport Școala cu clasele I-VIII Dârmănești
  • Teren fotbal
  • Amenajare teren de sport
  • Stație demanganizare și deferizare – sistemul de alimentare cu apă Valea Nandrii.

reparatii drumuri Argeș

Prin bugetul Consiliului Județean Argeș au fost cofinanțate totodată mai multe proiecte de dezvoltare și în comuna Coșești, precum:

  • Reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă (PNDL II)
  • Teren de sport pentru activități sportive
  • Lucrări de regularizare și amenajare gârlă în zona satului Petrești, punctul „La Roșu”, tronson 2
  • Extindere iluminat public pe DC 288 A și DC 228 B
  • Achiziționare centrală termică cu combustibil solid și accesorii necesare funcționării acesteia la Școala Gimnazială Coșești și sediul primăriei
  • Lucrări de termoizolare Școala Leicești
  • Asfaltare strada DC1 Lăpușani
  • Asfaltare strada Miuleștilor

reparatii drumuri Argeș

Foto: CJ Argeș

 

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Termen limită. Piteștenii pot primi 3.000 de lei pentru fiecare mașină veche casată

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Coșești | Dârmănești | Emilian Ciolan | Leicești | Marius Nicolaescu | Nucșoara | Piscani

Ultimele articole