Ministerul Dezvoltării consolidează 238 de clădiri, blocuri de locuințe, spitale și școli, cu finanțare nerambursabilă din Planul Național de Redresare și Reziliență – anunță ministrul Cseke Attila, adăugând că a semnat, până acum, în total 168 de contracte de finanțare, în valoare de 441 milioane de euro, pentru 238 clădiri aflate în 100 de localități din România, potrivit comunicatului publicat de Ministerul Dezvoltării. La nivelul Argeșului sunat șase proiecte pe lista finanțărilor pentru renovarea integrată a clădirilor publice.
”Finanțarea este asigurată în întregime de Ministerul Dezvoltării, iar banii nu trebuie returnați. De la începutul mandatului meu de ministru, am dispus modificarea legilor vechi care nu ajutau consolidarea clădirilor, am derulat apelul de proiecte și avem sute de contracte de finanțare semnate. Având finanțarea asigurată, autoritățile locale trebuie să treacă la faza de implementare a investițiilor”, a declarat ministrul dezvoltării, Cseke Attila, potrivit sursei citate.
Totodata, ministrul a adăugat că ”148 de proiecte, în valoare de 261.981.343,88 de euro, vizează consolidarea seismică și renovarea energetică a 162 de clădiri publice, unități medicale, de învățământ și sedii administrative, iar alte 20 de proiecte, în valoare de 179.057.623,29 de euro, vizează consolidarea a 76 de clădiri rezidențiale multifamiliale. Cele mai multe contracte au fost semnate cu autoritățile locale din București, Iași, Constanța, Galați și Prahova”.
Consolidarea seismică a clădirilor și din bugetul național
”Începând din acest an, Ministerul Dezvoltării derulează și Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, care, pentru anul 2023, are un buget alocat de 200 de milioane de lei din credite bugetare și 500 milioane de lei credite de angajament, iar finanțarea este de 100%. Ministerul nu cere cofinanțare nici de la locatari, nici de la autoritățile locale sau centrale. Până în prezent, pentru Programul național, au fost depuse cereri de finanțare în valoare de 4.635.562.231,97 lei, pentru consolidarea a 277 de clădiri publice și blocuri de locuințe din întreaga țară, dintre care 128 sunt din municipiul București”, a arătat ministrul, subliniind că apelul de depunere a cererilor de finanțare este deschis până pe 20 februarie 2023, ora 23:59, potrivit sursei citate.
Iată ce se finanțează în Argeș
La nivelul Argeșului avem următoarele proiecte: ”Creșterea eficienței energetice la primăria comunei Bogați din comuna Bogați, județul Argeș” – 865.796,40 euro; ”Reabilitarea integrată a clădirilor la grădinița cu program prelungit Fantezia în oraşul Costeşti, județul Argeş” – 2.240.555,80 euro; ”Modernizare Cămin Cultural, sat Pădureți, comuna Lunca Corbului, județul Argeș” – 327.749,80 euro; ”Reabilitare integrată clădire administrativă în comuna Miroşi, județul Argeș” – 324.394,00 euro; ”Creșterea eficienței energetice a clădirii publice-Grădinița Hințești, situată în comuna Moșoaia, sat Hințești, județul Argeș” – 451.914,40 euro; ”Reabilitare integrată a Școlii cu clasele I-VIII “Tudor Cornel” din comuna Ungheni, judeţul Argeş” – 1.908.331,60 euro.
Foto descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Se caută constructori pentru 3 drumuri judeţene de 7 milioane euro!