Clanul Brânză – condamnat cu 9 zile înainte ”să expire” infracțiunile!

de | 16.01.2023 09:15 | Știri, Județean, Lifestyle

⇒Liderul Ion Andrei și complicii săi din dosarul „Cheresteaua” au fost la un pas să scape de toate acuzațiile

Nu mai puțin de 298 de pagini are decizia Curții de Apel Pitești, în baza căreia membrii clanului Brânză, din celebrul dosar „Cheresteaua”, sunt condamnați. Instanța s-a pronunțat pe 3 ianuarie, când alții nici nu se dezmeticiseră după Revelion, fix cu 9 zile înainte ca infracțiunile pentru care au fost trimiși în spatele gratiilor să se prescrie. În cazul lui Ion Andrei, cel care a pus la cale întreaga strategie care s-a lăsat cu furtul unei păduri din munții Făgăraș, pentru infracţiunea de tăiere ilegală de arbori, fapta s-a prescris pe 12 ianuarie 2021, iar pentru spălare de bani – pe 22 octombrie 2022. Singura infracţiune pentru care judecătorii mai puteau dicta sentinţe rămăsese cea de evaziune fiscală, care însă urma să „expire” şi ea pe 12 ianuarie 2023.

 

Din 2008 și până în 2011, nu mai puțin de 23.000 de arbori din Valea Rea – Munții Făgăraș au fost tăiați sub pretextul că erau atacați de dăunători sau degradați, iar apoi au fost transportați cu 1.800 de camioane, fără a avea acte în spate, prin firmele lui Ion Andrei (SC Andris SRL),  și cu sprijinul fiilor săi.

Tot acest jaf ce a despuiat un munte de vegetație nu putea fi posibil fără complicitatea celor ce aveau misiunea de a păzi pădurea, doi silvicultori, șeful de district Gheorghe Mihai și pădurarul Vasile Uță, condamnați și ei în dosar, la închisoare cu executare pentru 8, respectiv, 4 ani. Dosarul penal a fost deschis în 2016, iar procurorul care s-a ocupat de caz a fost Marius Ștefan, actualul procuror-șef al DNA Pitești și fost șef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș.

Familia Andrei este celebră în județ pentru sumele fabuloase de bani deținute din exploatarea forestieră și s-a „ridicat” în acest business sub porecla de clanul Brânză.

Deși a defrișat masiv ilegal, a fost condamnat pentru evaziune

defrisare

Situația lui Ion Andrei, liderul rețelei lemnului din Făgăraș, nu are cum să nu ne ducă cu gândul la celebrul caz al gangsterului Al Capone, care a fost capturat tot în urma unei infracțiuni de evaziune fiscală, având același obicei de a ține o contabilitate dublă. Deși Ion Andrei a fost trimis în judecată, în principal, pentru tăierea unor cantități semnificative de lemn, respectiv 504 ha de pădure din Arefu, Nucșoara și Lerești, cuantificată la peste 4,5 milioane lei, după 7 ani de procese, a fost condamnat pentru evaziune fiscală. La acuzațiile de tăiere ilegală de arbori și spălarea banilor s-a renunțat, deoarece au intervenit termenele de prescripție sau amnistii.

Având  în vedere că a scăpat basma curată pentru defrișările comise, Curtea de Apel a mers pe maximul pedepsei pentru evaziune fiscală. „Pedeapsa aplicată inculpatului Andrei Ion este prea blândă, având în vedere dispoziţiile art. 72 din Cp 1968, precum şi circumstanţele personale şi împrejurările în care au fost săvârşite faptele. Astfel, Curtea are în vedere perioada lungă pe parcursul căreia inculpatul a săvârşit infracţiunea, activitatea infracţională fiind una complexă, inculpatul fiind permanent preocupat de a da o aparenţă de legalitate acţiunilor infracţionale desfăşurate, implicarea mai multor persoane în activitatea infracţională, prejudiciul cauzat, împrejurarea că activitatea infracţională a fost curmată doar de intervenţia organelor judiciare, inexistenţa oricăror urme de regret şi încercarea constantă de a induce în eroare organele judiciare, conduc la concluzia că pedeapsa aplicată trebuie orientată spre maximul special, respectiv 10 ani închisoare.”, se arată în decizie.

Ironia sorţii! Dacă omul de afaceri Ion Andrei a scăpat de acuzaţia de spălare de bani ca urmare a prescrierii faptelor, tatăl său octogenar – nu! Şi asta, deoarece, în cazul său, termenul de prescripţie intervine abia în 20 septembrie 2023. Astfel, Curtea de Apel Piteşti a respins apelul bătrânului, care a rămas cu condamnarea dispusă de instanţa de fond, la 3 ani închisoare cu suspendare.

Modus operandi

Despre maniera în care erau rase hectare întregi de pădure de pe faţa pământului, Mihai Gheorghe, fost şef de district în cadrul Ocolului Silvic Valea Oltului, a recunoscut că 65% din arborii pe care îi marca pentru a fi tăiaţi erau în realitate perfect sănătoşi, depăşindu-se cu peste 250% volumul maxim de produse principale care se putea recolta conform amenajamentului silvic:

„Marcam ca accidentali arbori sănătoşi, la cererea proprietarului de pădure, care îmi solicita să le marchez arbori sănătoşi, buni pentru exploatare, spunând că nu le trebuie putregai şi doborâturi,ameninţând că, în caz contrar, vor renunţa la serviciile Ocolului Silvic Valea Oltului. Menţionez că, în mod direct, Andrei Ion mi-a cerut să marchez ca accidentali arbori ce nu făceau parte din această categorie. Estimez că am procedat astfel, în circa 60%-70% dintre partizile constituite.(…) Aceste accidentale erau constituite exclusiv la cererea proprietarilor de pădure Andrei Ion,Ghilencea Ion şi Andreescu Alexandru, care doreau să exploateze o cantitate cât mai mare de masă lemnoasă, cu costuri cât mai mici.”, se arată în rechizitoriu. Acuzaţiile au fost confirmate şi de către alţi martori, majoritatea angajaţi ai SC ANDRIS SRL.

Experţii şi instanţa au stabilit că Brânză şi firma sa au tăiat fără drept aproape mii de metri cubi de lemn. Pentru a putea exploata cât mai mulţi arbori, inclusiv fără acte de punere în valoare, în avizele de însoţire primară a materialului lemnos dinspre parchetele de exploatare către punctele de lucru ale SC ANDRIS SRL, se menţionau cantităţi cu 4-5 metri cubi mai mici decât cele real transportate. Deși în acte erau micșorate cantitățile, era ținută și o evidență a celor reale, întocmită de angajaţii SC Andris SRL, pe niște bilețele ce au ajuns pe mâna procurorilor.

 „Inculpatul Andrei Ion a declarat în faţa instanţei de apel că menţiunile din avize reprezintă cubajul arborilor ce aveau coajă, însă prin târâre materialul se cojea, iar când era încărcat în maşini era cubat fără coajă, acestea fiind menţiunile din bileţelele descoperite la percheziţie. Această susţinere este vădit nefondată fiind contrazisă de imaginile foto şi capturile foto (…), putându-se observa că materialul lemnos încărcat în camioane avea coajă, foarte puţini buşteni fiind parţial fără coajă sau în totalitate fără coajă”.

Mai departe, buştenii erau vânduţi diverşilor proprietari de instalaţii de prelucrare a lemnului, care plăteau cantitatea reală, însă în acte figura cantitatea trecută în aviz. „Avizul de însoțire al masei lemnoase era completat cu cantități mai mici decât cele cubate și achiziționate în realitate, diferența fiind în medie de 5-6 metri cubi/aviz(….) pe factură erau trecute sumele de bani conform avizelor, dar, în realitate, diferențele de masă lemnoasă necuprinse în avize le plăteam în numerar, bani pe care îi dădeam numiților Andrei Daniel, Andrei Liviu, cât și numitei Lenți, omul de încredere al familiei” – se arată în declaraţia martorului Ancuţa Ion.

Relevantă în acest sens este şi convorbirea telefonică dintre doi şoferi ai firmei Andris SRL, care erau instruiţi cum să procedeze:

„ŞOFER: Mi-a zis şefu’ să încarc p-ăsta de Vâlcea, să mă duc… că taie porcii, face pă dracu’… am chemat şi pă….

PĂDURAR: Aha… păi şi io tre’să mă duc să-l tai miercuri.

ŞOFER: Da.

PĂDURAR: Hai că vorbim, bine, hai pa.

ŞOFER: Şi vezi: cu câte patru, cinci metri mai puţin.

PĂDURAR: Da, mă, da, deci eu am douăzeci de metri, fac cinşpe metri jumate’, cinşpe metri. Hai, bine, bine, să trăieşti.”

La percheziţii, anchetatorii au descoperit mai multe caiete în care se ţinea contabilitatea dublă.

***

„Concluzionând, probele administrate în cauză fac dovada, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că, în calitate de administrator al SC Andris SRL, inculpatul Andrei Ion, a ascuns sursa impozabilă sau taxabilă, a omis să evidenţieze în actele contabile ori în alte documente legale operaţiunile comerciale efectuate sau veniturile realizate şi prin executarea de evidenţe contabile duble, folosindu-se de înscrisuri (caiete, agende, bonulețe), s-a sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale către bugetul consolidat al statului, în cuantum total de 2.546.990 lei, cu titlu de TVA şi impozit pe profit, activitatea sa infracţională circumscriindu-se tipicităţii obiective şi subiective a infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată”.

***

Procurorii oferă detalii și despre operațiunile de spălare a banilor. Pentru a masca provenienţa sumelor imense, „inculpatul Andrei Ion a introdus veniturile ilicite într-un circuit financiar aparent legal, iniţiat sub forma achiziţionării, în perioada 2009 – 2012, în nume propriu, dar și în interesul SC Andris SRL, de bunuri imobile (terenuri din categoria de folosință «pădure»), urmată de vânzarea de masă lemnoasă pe picior provenită de pe suprafețele de pădure achiziționate către SC Andris SRL, societate administrată de inculpat, urmărind, în acest fel, să le dea o aparenţă legitimă.”

Astfel, în perioada 21.10.2009 – 20.06.2012, Andrei Ion a achiziţionat  terenuri în nordul judeţului, pe raza comunelor Arefu, Nucşoara şi Albeştii de Muscel, în valoare totală de 1.697.040 lei şi 1.425.545 euro, în total 7.427.730 lei, toate tranzacţiile fiind autentificate la Biroul Notarial Ionel Didea. După cumpărare, aceste suprafeţe au fost vândute o parte către SC Ioni Liv Forest SRL, firmă administrată de Livioara Andrei, soţia omului de afaceri Ion Andrei, şi o parte tatălui lui Ion Andrei, Gheorghe Andrei.

***

O altă dovadă a activității de spălare a banilor stă faptul că, în aprilie 2010, Ion Andrei cumpără un teren de 110 hectare cu 260.000 de euro şi îl „vinde” tatălui său trei ani mai târziu cu doar… 20.000 de lei!

Astfel, prin transfer fictiv, scriptic de proprietate, Ion Andrei a încercat să disimuleze originea ilicită a peste 4,6 milioane de mp teren forestier.

****

Sume fabuloase puse sub sechestru!

Foarte mulți bani cash au fost descoperiți la membrii clanului Brânză.

În timpul cercetărilor s-a instituit sechestrul asigurător asupra sumelor de 1.258.071 lei (n.r. 12 miliarde lei vechi), 20.345 euro şi 1.125 USD, aparţinând numai inculpatului Ion Andrei.

Totuși, conform procedurilor, în timpul procesului, instituțiile statului român implicate au anunțat că au de reparat mai multe prejudicii, respectiv 2.546.990 lei – reprezentând obligații fiscale.

După cum se consemnează în hotărârea instanței, din suma de 4.391.791,9 lei (contravaloarea materialului lemnos tăiat fără drept de inculpații Andrei Ion și SC ANDRIS SRL), supusă procesului de spălarea a banilor, a fost confiscată suma de 3.272.160 lei, iar diferența de 1.119.631,9 lei a servit deja la despăgubirea părții civile Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA, Direcţia Silvică Argeş, pentru contravaloarea lemnului tăiat.

Prima instanţa a dispus confiscarea specială prin echivalent, de la inculpatul Andrei Ion, de bunuri mobile, bunuri imobile și sume de bani, până la concurența sumei de 1.097.648,1 lei, reprezentând diferenţa dintre suma de 8.036.430 lei, supusă procesului de spălare a banilor, și suma totală de 6.938.781,9 lei (compusă din 4.391.791,9 lei și 2.546.990 lei, reprezentând obligaţii fiscale datorate statului ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală pentru care s-a dispus obligarea în solidar a inculpaţilor Andrei Ion și SC ANDRIS SRL, în condițiile anterior reținute.

Având în vedere caracterul personal al măsurii confiscării speciale și faptul că inculpatul Andrei Ion a fost adevăratul beneficiar al contravalorii masei lemnoase vândute de acesta și de inculpații Oancea Marius-Virgil, Andrei Gheorghe și SC ANDRIS SRL către SC IONI LIV FOREST SRL, pe care în fapt o administra, și judecătorii din ianuarie au apreciat că în mod corect prima instanța a dispus confiscarea specială prin echivalent, de la inculpatul Andrei Ion, de bunuri mobile, bunuri imobile și sume de bani, până la concurența sumei totale de 1.145.770 lei,compusă din:

» 413.550 lei, reprezentând contravaloarea a 7550 metri cubi de masă lemnoasă pe picior vândută în baza unui număr de 16 contracte, de inculpatul Andrei Gheorghe către inculpata SC IONI LIV FOREST SRL, de pe suprafaţa totală de 4.653.089 mp teren forestier transferat anterior fictiv de către inculpatul Andrei Ion  inculpatului Andrei Gheorghe, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunurilor dobândite de inculpatul Andrei Ion din săvârşirea infracţiunilor.

»246.250 lei, reprezentând contravaloarea a 3.845 mc de masă lemnoasă vândută de inculpatul Oancea Marius-Virgil către inculpata SC IONI LIV FOREST SRL, în baza a 11 contracte de vânzare-cumpărare, de pe suprafaţa de teren de 1.389.995 m.p. transferată anterior fictiv de către inculpatul Andrei Ion către inculpatul Oancea Marius-Virgil, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunului dobândit de inculpatul Andrei Ion din săvârşirea infracţiunilor.

»265.070 lei, reprezentând contravaloarea a 5920 metri cubi de masă lemnoasă pe picior vândută de către inculpatul Andrei Ion către inculpata SC IONI LIV FOREST SRL, de pe suprafeţele de teren achiziţionate anterior de către inculpatul Andrei Ion cu sume de bani ce proveneau din săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi tăiere, fără drept, de arbori din fondul forestier naţional, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunului dobândit din săvârşirea de infracţiuni.

»220.900 lei, reprezentând contravaloarea a 2173 metri cubi masă de lemnoasă pe picior vândută de către inculpata SC ANDRIS SRL către inculpata SC IONI LIV FOREST SRL, în baza a 4 contracte de vânzare-cumpărare, de pe suprafaţa de 1.057.500 metri pătraţi dobândită de la inculpatul Andrei Ion, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunului dobândit din săvârşirea de infracţiuni.

Ce proprietăți au fost confiscate!

Prin urmare, se arată în aceeași decizie a judecătorilor, în mod corect s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul Andrei Gheorghe a următoarelor suprafeţe de teren:

» 1.096.000 mp teren din categoria de folosinţă „pădure”, împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, în extravilanul comunei Arefu;

» 737.712 mp teren forestier situat în extravilanul comunei Arefu;

»  1.057.500 mp teren din categoria de folosinţă „pădure” situată în extravilanul comunei Nucşoara;

»  32.000 mp teren din categoria folosinţă „pădure” împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe acesta, în extravilanul comunei Nucşoara;

»  80.000 mp teren din categoria folosinţă „pădure”, împreună cu întreaga masă lemnoasă situată pe aceasta, în extravilanul comunei Nucşoara;

» 100.389 mp din categoria de folosinţă „pădure” situat în extravilanul comunei  Nucşoara;

»  1.445.757 mp teren forestier situat în extravilanul comunei Arefu;

»  620 mp teren forestier situat în extravilanul comunei Arefu;

» 788 mp teren forestier situat în extravilanul comunei Arefu.

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole