O adolescentă de 17 ani din Albeni a trecut prin momente de coșmar în weekend, după o ieșire cu concubinul său, cu șase ani mai mare.
Cei doi se aflau în mașină, iar la un moment s-au luat la ceartă, pentru că bărbatul de 23 de ani bănuia că iubita lui, în vârstă de 17 ani, îl înșeală.
Potrivit stiripesurse.ro, incidentul s-a petrecut în noaptea de 7 spre 8 martie.
În timp ce se îndreptau către Târgu Cărbuneşti, tânărul a oprit mașina, a tras-o pe fată afară din autoturism, a amenințat-o cu moartea și a băgat-o cu forța în portbagaj. Așa a condus până la casa fetei.
În timpul scandalului, fiecare dintre ei a furat telefonul celuilalt. Bărbatul i-a distrus telefonul fetei și l-a aruncat într-o pădure, însă adolescenta a reușit să sune la 112 de pe telefonul bărbatului, solicitând ajutorul autorităților.
În urma apelului, la nivelul IPJ Gorj a fost constituită o echipă operativă formată din poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi poliţişti de specialitate din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti, care s-a deplasat la domiciliul fetei.
Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit faptul că, în noaptea de 7 spre 8 martie, în jurul orei 01:30, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe DJ 675 din direcţia oraşului Ţicleni către Târgu Cărbuneşti, bărbatul de 23 de ani, pe fondul geloziei, ar fi avut un conflict cu concubina sa, de 17 ani, în urma căruia ar fi oprit maşina şi ar fi deschis cu forţa portiera dreapta faţă, de unde ar fi tras-o pe aceasta afară din autoturism pe sol, ar fi ameninţat-o cu moartea şi introdus-o în portbagajul autoturismului, conducând până la domiciliul acesteia din comuna Albeni.”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj
Adolescenta a fost dusă la sediul Poliției, pentru cercetări. Și tânărul de 23 de ani a fost contactat de poliţişti pentru lămuriri, pe numărul de telefon al adolescentei.
În urma discuţiei purtate cu poliţiştii, bărbatul ar fi distrus telefonul mobil al tinerei şi l-ar fi aruncat într-o pădure”, a mai precizat IPJ Gorj.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu și au întocmit un dosar penal pentru violență în familie, amenințare, distrugere și lipsire de libertate în mod ilegal. Tânărul a fost reținut inițial, iar acum este cercetat sub control judiciar.
Tânăra a fost examinată de medicul legist, care a stabilit că nu i-a fost pusă viaţa în pericol.
Foto: Radio România | Andrei Paleu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Alertă alimentară în România! Loturi de pâine retrase de pe piaţă













