anchetaonline.ro

Clipe de groază în Budeasa! Mamă și fiu, agresați și atacați cu un cuțit

de | 10.03.2026 13:51 | Eveniment, Județean

O femeie de 38 de ani și fiul ei au trecut prin momente de groază chiar pe 8 martie, de Ziua Femeii. Aceștia au fost agresați și amenințați de soțul femeii. Mai mult, individul l-ar fi atacat pe fiul partenerei sale cu un cuțit.

Totul s-a petrecut duminică, 8 martie, polițiștii fiind sesizați cu privire la un scandal produs într-o familie din Budeasa. Un bărbat de 54 de ani și-ar fi agresat fizic și amenințat soția și pe fiul vitreg al acestuia, în urma unor discuții în contradictoriu.

În temeiul sesizării polițiștii s-au deplasat la fața locului stabilind că femeia de 38 de ani, ar fi fost îmbrâncită și amenințată iar fiul acesteia, de 20 de ani, ar fi fost atacat cu un cuțit de bucătărie de către același bărbat de 54 de ani, provocâdnu-i leziuni superficiale prin tăiere la nivelul mâinii stângi și a cutiei toracice”, au transmis reprezentanții IPJ Argeș.

Agresorul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să ajungă în fața instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. Urmează să se stabilească în mod exact în ce împrejurări a avut loc incidentul.

Câte cazuri de violență domestică au fost înregistrate în Argeș, în 2025

Pe parcursul anului trecut, la nivelul județului Argeș au fost înregistrate 1.310 de fapte de violență domestică, dintre care 748 de fapte infracțiuni de violență în familie, așa cum se arată în cel mai recent bilanț al activității polițiștilor aregeșeni.

De asemenea, în 2025 au fost emise 240 de ordine de protecție provizorie de către polițiștii argeșeni. 206 dintre acestea au fost confirmate de procuror. În aceeași perioadă, instanțele de judecată au emis 491 de ordine de protecție, cu 55 mai multe față de anul 2024.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Două accidente în Argeș! O mașină a lovit un stâlp, alta s-a răsturnat

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: IPJ Argeș