Lucrările pe șantierul secțiunii 3 Cornetu – Tigveni a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești înaintează într-un ritm bun, anunță Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Pe acest tronson de autostradă se lucrează intens, iar în șantier sunt mobilizați 700 de muncitori și 160 de utilaje. Lucrările sunt executate de o asociere de constructori italieni și români – Webuild SPA și TANCRAD SRL.
Valoarea contractului este de 5,32 miliarde lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este Programul Transport (PT).”, transmite CNAIR
În acest moment, stadiul fizic al lucrărilor pe întreg șantierul este de 5,26%.
Potrivit CNAIR, în prezent, se lucrează la portalurile tunelului Poiana, o structură de o complexitate deosebită, în lungime de 1,78 km, iar în primăvara anului viitor va începe efectiv forajul. Pentru prima dată în România, constructorii vor folosi o tehnologie modernă – TBM (Tunnel Boring Machine), adică o tehnică de excavare mecanică a tunelurilor cu ajutorul unor mașini speciale de forat tuneluri cu o eficiență ridicată.
De asemenea, constructorii au în șantier două fabrici de grinzi prefabricate (Cepari și Racovița) care au început producția în 4 iulie și respectiv 5 iunie 2025. Până în prezent, au fost realizate 44 de grinzi dintr-un total necesar de 1.400.
Pe acest lot se vor mai construi 2 noduri rutiere și 55 de structuri.
Sursă foto: captură video CNAIR
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro