În cea mai tristă zi pentru președintele Clubului FC Argeș, Dani Coman, când și-a pierdut tatăl, alb-violeții au jucat cu gândul la el și au reușit să îi facă o bucurie, atât lui, cât și suporterilor. Vulturii din Trivale au reușit să învingă Universitatea Craiova, cu 1-0, pe terenul de la Mioveni, după un meci greu, în care și-au dovedit unitatea. Președintele lor, Dani Coman, în ciuda suferinței prin care trece, a venit la meci pentru a îi încuraja și a le arăta susținerea, ceea ce a contat enorm pentru jucători.
În aceeași zi s-a anunțat și alăturarea unui nou sponsor care va susține FC Argeș. Compania La Cocoș, fondată la Ploiești, în 2014, deține un lanț de hipermarketuri, iar astăzi se deschide primul lor magazin din Pitești.
„Succesul La Cocoș se bazează pe eficiență, un model de business solid și o înțelegere profundă a pieței. Aceste principii, care definesc spiritul competitiv al companiei La Cocoș, se aliniază perfect cu valorile pe care le promovăm și noi la FC Argeș.”, scrie argesfc.ro.
Foto: Fotbal Club Arges Pitesti
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro