Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a transmis două avertizări cod galben și cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat.
Atenționările sunt valabile atât vineri, cât și sâmbătă, 23 iulie.
Potrivit meteorologilor, în Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei şi în vestul Maramureşului căldura se va intensifica.
Temperaturile vor fi în general de 38-40 de grade Celsius. Nici noaptea nu va fi mai răcoare, deoarece valorile termice nu vor fi mai mici de 20-22 de grade.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, iar disconfortul termic va fi accentuat.
De asemenea, directorul ANM, Elena Mateescu, a declarat, în cadrul unei videoconferințe cu prefecții, că cel mai probabil codul portocaliu de caniculă va fi extins duminică și în sudul țării.
Pentru ziua de duminică, extindem avertizarea meteorologică de cod portocaliu pentru zona de sud a ţării, respectiv Oltenia, Muntenia, sud – vestul Dobrogei, având în vedere că în această parte a ţării maximele vor fi cuprinse între 38 – 40 de grade, nopţile tropicale, minimele nu vor coborî sub 20 – 22 de grade şi disconfortul va fi unul accentuat, cu pragul de temperatură umezeală peste 80 de unităţi.
Vorbim şi de averizarea meteorologică de cod galben astăzi şi mâine care rămâne valabilă în cea mai mare parte a ţării pentru că şi în aceste zone valorile de temperaturi vor fi cuprinse între 35 – 37, iar pentru ziua de duminică şi luni vorbim de o avertizare meteorologică de cod galben pentru că regiunile sudice şi sud-estice temperaturile rămân în acelaşi ecart de 35 – 37 de grade”, a spus Elena Mateescu.
Foto Digi World
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: