Pe 5 iunie 2025, Colegiul Național „Ion C. Brătianu” din Pitești îmbracă haine de sărbătoare, marcând 159 de ani de existență în viața învățământului românesc.
Evenimentul se va desfășura cu ocazia Zilei Învățătorului și va aduce laolaltă profesori, foști dascăli, elevi și oficialități locale, într-o atmosferă festivă, încărcată de emoție și recunoștință.
Cu prilejul aniversării a 159 de ani de existență in viața învățământului românesc, Colegiului Național
„Ion C. Brătianu” vă invită să participați alături de dascălii acestei şcoli de prestigiu, la sărbătorirea
evenimentului care va avea loc în data de 5 IUNIE 2025, cu ocazia ZILEI ÎNVĂȚĂTORULUI.
Dorim să marcăm acest moment alături de autoritățile locale, care prin acțiuni administrative, prin suport financiar şi prin consultanţă de specialitate, ne acordă sprijinul necesar realizării unei educații responsabile tinerei generații.”, transmit reprezentanții colegiului
Programul zilei aniversare:
Programul zilei începe la ora 10:00, în cancelaria colegiului, cu o întâlnire emoționantă între profesorii actuali și cei care s-au pensionat.
De la ora 12:00, în curtea interioară a colegiului vor avea loc:
- Discursuri ale oficialităților locale
- Festivitatea de premiere a elevilor cu rezultate la Olimpiadele Naționale și la Concursurile Internaționale de Robotică din anul 2025;
- Momente artistice prezentate de elevii talentați ai colegiului
- Suită de dansuri populare susținute de Ansamblul „Dorul”, coordonat de maestrul Cătălin Oancea
Performanțe notabile în anul școlar 2024–2025
Elevii Colegiului Național „Ion C. Brătianu” au obținut în anul școlar anterior rezultate deosebite la Olimpiadele Naționale și la competițiile internaționale de robotică, confirmând încă o dată prestigiul acestei instituții.
În total, 116 elevi au participat la olimpiade, iar 49 dintre ei s-au întors acasă cu premii.
Printre distincții se numără:
- 2 Premii I (la Informatică și Limba Engleză),
- 5 Premii II (Matematică, Fizică, Limba Română, Limba Rusă, Educație Tehnologică),
- 2 Premii III (Informatică și Biologie),
- 15 Mențiuni acordate de Ministerul Educației.
Pe lângă acestea, elevii au fost recompensați cu:
- 4 medalii de aur,
- 8 medalii de argint,
- 13 medalii de bronz,
- 11 premii și mențiuni speciale.
Performanțe excepționale au fost și în domeniul tehnologiei, unde 35 de elevi au participat și au fost premiați la competițiile de ROBOTICĂ.
În plus, 3 elevi s-au calificat în loturile lărgite ale României, la informatică, biologie și astronomie, iar 2 elevi s-au calificat la olimpiadele internaționale, la limba latină și limba engleză.
În cadrul evenimentului de mâine, elevii care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele naționale vor fi răsplătiți cu trofee și vouchere oferite de Argeș Mall, iar cei care au participat, dar nu au obținut niciun premiu, vor fi recompensați cu medalie și voucher.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
CORUPŢIE PRINTRE CĂRŢI! Toată conducerea Bibliotecii Judeţene trimisă în judecată de DNA