CDM Comastrad şi Top Line Construct asfaltează două străzi din Piteşti

de | 21.06.2025 17:00 | Pitești, Administrație, Din ediția tipărită

Conducerea Administraţiei Domeniului Public a semnat recent contractele pentru execuţia lucrărilor de modernizare a două străzi din Piteşti.

Pentru lotul 1, care vizează modernizarea străzii Intrarea Despina Doamna, în lungime de 131 m, au depus oferte Top Line Construct, firma omului de afaceri Ştefan Lăzăroiu, şi CDM Comastrad (fosta Comesad Drumuri), manageriată în prezent de Alexandru Meculescu şi Daniel Grigorescu. Contractul a fost adjudecat de către Top Line Construct, cu o ofertă de 496.301,94 lei (fără TVA), având ca subcontractant firma Tehno Consulting Solution.

Lotul 2 al licitaţiei organizate de către ADP Piteşti a suscitat un interes mai mare, fiind şi o lucrare mai amplă şi cu un buget mai generos. Astfel, pentru reabilitarea străzii Căminelor şi a parcărilor adiacente, pe lângă cele două firme care au depus oferte pentru primul lot, a mai existat un concurent puternic, respectiv compania de construcţii Selca, coordonată de Cristian Hideg.

De această dată, câştigătoare a fost desemnată CDM Comastrad, care va efectua lucrările pentru suma de 2.100.425 lei (fără TVA), de partea de proiectare urmând să se ocupe Centrul de Proiectare şi Consultanţă Rutieră. Strada ce urmează să fie modernizată are 340 m lungime, proiectul prevăzând asfaltarea a 4550 mp de suprafaţă carosabilă şi 500 mp de trotuare.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

În sfârșit, s-a semnat autorizația de construire a noului stadion din Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Administrația Domeniului Public | Pitești

Ultimele articole