Un tânăr de doar 19 ani, din județul Argeș, a ajuns pe mâna poliției după ce a folosit în mod fraudulos datele unui card bancar care nu îi aparținea.
Potrivit IPJ Argeș, faptele au fost comise în luna iulie a acestui an, atunci când tânărul ar fi utilizat în mod neautorizat datele unui card bancar aparținând unei persoane din Călinești. Cu ajutorul acestor date, el a plasat peste 100 de comenzi online la diferiți comercianți, acumulând un prejudiciu total estimat la aproximativ 15.000 de lei.
Pe 24 iunie, oamenii legii au descins la locuința tânărului, unde au găsit și ridicat mai multe obiecte cu valoare probatorie.
În urma percheziției, tânărul a fost dus la sediul poliției, iar după audiere și administrarea probelor, a fost reținut pentru 24 de ore. A doua zi, pe 25 iunie, a fost prezentat procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, care au dispus cercetarea sa sub măsura preventivă a controlului judiciar.
Măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de Procedură Penală, care nu înfrâng prezumția de nevinovăție.”, transmite IPJ Argeș
Recomandările polițiștilor argeșeni
În contextul celor de mai sus, polițiștii argeșeni transmit următoarele recomandări:
1.Activează autentificarea în doi pași (2FA). Aceasta adaugă un nivel suplimentar de securitate.
2.Nu divulga nimănui datele cardului bancar (număr card, CVV, data expirării)!
3.Nu accesa linkuri suspecte primite prin SMS, e-mail sau rețele sociale. Pot fi metode de phishing folosite de infractori pentru a fura datele tale bancare.
4.Instalează un antivirus și actualizează-l regulat, deoarece un dispozitiv infectat poate înregistra datele introduse la plată.
5.Setează alerte de tranzacții prin SMS sau aplicația băncii. Astfel vei fi notificat în timp real de orice plată efectuată cu cardul tău.
6.Informează-te despre siguranța ta in mediul digital din surse de încredere, precum https://sigurantaonline.ro/ sau https://politiaromana.ro/ro/prevenire/recomandari-preventive .
Fii precaut, protejează-ți datele și nu uita: Vigilența ta face diferența!
Sursă foto: obiectivbr.ro/ descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro