anchetaonline.ro

Comisar-şef din Poliţia Câmpulung – CONDAMNAT PENTRU CĂ A CONDUS BĂUT!

de | 02.02.2026 09:59 | Câmpulung Muscel, Din ediția tipărită, Eveniment

▼ Fostul şef al Biroului de Ordine Publică Câmpulung, Aliodor-Georgian Duţă, a primit un an de închisoare cu suspendare şi riscă să fie dat afară din poliţie.

Cariera unui comisar de poliţie din Câmpulung atârnă de un fir de aţă, după ce acesta a primit recent prima sentinţă într-un dosar penal. Comisarul-şef Aliodor Duţă, poliţist cu peste 25 de ani de experienţă, a fost prins în toamna anului 2024 băut la volan în timp ce conducea pe o şosea din judeţul Dâmboviţa. A fost trimis în judecată în noiembrie 2024, iar procesul său s-a judecat la Judecătoria Găeşti.

► Cazul fostului şef de la Ordine Publică – ţinut la secret

Faptul că pe numele său s-a întocmit dosar penal ce a ajuns în instanţă arată că poliţistul s-ar fi urcat la volan după ce a băut binişor. Conform legislaţiei, se întocmeşte dosar penal şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă atunci când şoferul are o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. La o asemenea alcoolemie, un şofer ajunge în general după ce bea cam 4-5 beri sau o sticlă întreagă de vin sau 200 ml de tărie.

Vreme de mai bine de un an, situaţia comisarului-şef Aliodor Duţă a fost ţinută sub tăcere. Cu câteva zile înainte de sfârşitul anului trecut, fostul şef al Biroului de Ordine Publică Câmpulung a primit verdictul în procesul judecat la Găeşti. Conform sentinţei, procurorii dâmboviţeni au reuşit să-i convingă pe magistraţi de vinovăţia lui Aliodor Duţă, aceştia din urmă condamnându-l pe poliţistul muscelean la un an de închisoare cu suspendare. De asemenea, instanţa a dispus un termen de supraveghere de doi ani de la data rămânerii definitive a hotărârii, timp în care inculpatul va trebui să se prezinte periodic la Serviciul de Probaţiune Argeș, să anunţe eventualele schimbări de domiciliu sau ale locurilor de muncă.

► Încă o pată neagră pe imaginea Poliţiei Câmpulung

Deocamdată, decizia judecătorilor de la Găeşti nu a fost atacată cu apel, avocaţii poliţistului având la dispoziţie 10 zile de la comunicarea motivării pentru a face acest lucru. În cazul în care sentinţa rămâne definitivă, comisarului-şef Aliodor Duţă îşi pierde automat locul de muncă, deoarece, potrivit Legii 360/2002 privind Statutul poliţistului, conducerea sub influența alcoolului este considerată o infracțiune intenționată (fapta de a consuma alcool și apoi de a conduce este un act asumat, nu o neglijență precum un accident).

Cazul comisarului Duţă reprezintă o nouă pată neagră pentru imaginea şi aşa şifonată a poliţiei muscelene, după ce la începutul anului trecut un alt nume important din cadrul acestei instituţii a fost implicat într-un uriaş scandal cu iz penal: în ianuarie 2025, comisarul-şef Marian Iordache, fostul şef al Poliţiei Câmpulung, s-a ales cu dosar penal după ce a provocat un accident soldat cu doi răniți şi a fugit de la locul accidentului.

CMS.-ŞEF ALIODOR DUŢĂ

Absolvent al Academiei de Poliţie în anul 2000, Aliodor Duţă şi-a petrecut primii ani ca om al legii la Bucureşti, unde a profesat vreme de trei ani, până în 2003 când a venit în Argeş, la Poliția Municipiului Câmpulung la Biroul Judiciar. După un an la şefia Secţiei Rurale de Poliţie Rucăr, din 2012, Duţă a fost desemnat sef al Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Câmpulung, cu o pauză de cinci luni în perioada 2017-2018, când a fost detaşat la comanda Sectiei 4 din Piteşti. În septembrie 2021, comisarul Aliodor Duţă a plecat la Bucureşti, pentru a conduce Secţia 26, dar după un an si-a reluat activitatea la Câmpulung, pe funcția de șef Birou Ordine Publică.

Material realizat de Nadia Ciochină.

Foto: ediția tipărită

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Notă de plată usturătoare pentru primarul Ciolan de la Dârmăneşti: 5.000 de euro daune morale pentru abuzuri şi umilinţe împotriva unei angajate

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole