Companii din Argeş – investigate de Consiliul Concurenţei pentru posibil cartel pe piaţa forţei de muncă

de | 15.02.2022 00:06 | Economic

Companii din Argeş – investigate de Consiliul Concurenţei pentru posibil cartel pe piaţa forţei de muncă

Există suspiciunea că mai multe firme s-ar fi înţeles să nu angajeze personal unele de la altele şi să menţină salariile la un nivel artificial, inferior celui real.

Şapte companii din România, unele dintre acestea prezente şi în Argeş, fac obiectul unei investigaţii declanşate în premieră de Consiliul Concurenţei, pentru posibil comportament anticoncurenţial pe piaţa forței de muncă specializată din domeniul producției autovehicule şi altor activităţi conexe. Companiile investigate sunt: Renault Technologie Roumanie, Alten Si-Techno Romania, Akka Romserv, Bertrandt Engineering Technologies Romania, ExpleoRomania, Fev Ece Automotive și Segula Technologies Romania. Concret, Consiliul Concurenţei are suspiciunea că aceste companii s-ar fi înţeles să-şi împartă specialiştii în domeniul activităţilor de inginerie automotive şi să impună anumite limite pentru salariile acestora.

Autoritatea de concurenţă susţine că deţine indicii potrivit cărora companii din sectorul automotive ar fi căzut de comun acord să nu angajeze personal unele de la altele şi să menţină nivelul salariilor pentru respectivele specializări la un nivel artificial, inferior celui real. În acest context, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate, autorizate de Curtea de Apel Bucureşti, la sediile şi punctele de lucru ale companiilor investigate, de unde au ridicat o serie de documente care sunt acum în analiză.

  • Renault Technologie Roumanie este parte a grupului Renault, care operează cel mai mare centru de inginerie al grupului din afara Franţei, la Titu. Compania are punct de lucru şi la Mioveni, în cadrul uzinei.
  • Segula Technologies Romania este prezentă în Argeş prin divizia Segula Integration, din Mioveni, unitate unde lucrează circa 130 de salariaţi. Compania Segula Technologies Romania a fost sancţionată de Consiliul Concurenţei cu amendă în valoare de 441.494,13 lei, pentru că a refuzat să se supună inspecţiei şi nu a permis accesul inspectorilor de concurenţă în vederea inspectării contului de e-mail al administratorului unic al firmei.
  • Alten Si-Techno Romania deţine birouri în Piteşti, pe str. Banu Mărăcine, prin divizia Alten Kepler, care oferă servicii de dezvoltare software, analiză tehnică, suport, întreținere și monitorizare pentru clienți naționali și internaționali.
  • Akka Romserv are punct de lucru în Piteşti, pe str. Gheorghe Doja, şi este specializată în servicii de inginerie pentru companii din industria auto și aeronautică.

În situaţia în care, în cadrul investigației, Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Investigația a fost declanșată și ca urmare a informațiilor primite pe Platforma Avertizorilor de Concurență. Argeşenii care se consideră afectaţi de posibila cartelizare din domeniul ingineriei auto se pot adresa Consiliului Concurenţei, prin email la adresa carteluri@consiliulconcurentei.ro.

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Curtea de Apel Bucureşti | Mioveni | Renault

Ultimele articole