anchetaonline.ro

Concert exploziv la Pitești! AMNA și artiști cunoscuți transformă centrul orașului într-o scenă magică!

de | 11.12.2025 15:45 | Lifestyle, Pitești

Piteștiul se pregătește pentru o seară spectaculoasă, sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 19:00, când Piața Primăriei va deveni centrul ritmurilor de jazz, blues și pop-dance. Municipalitatea invită publicul la un eveniment muzical complet, care promite emoție, energie și o atmosferă memorabilă în plin sezon de iarnă.

Seara va fi deschisă de FilJazz Pitești Trio, un proiect muzical local ce reunește trei artiști talentați: pianistul Petrică Andrei, chitaristul Alexandru Iordache și toboșarul Gabi Matei. Cei trei vor aduce pe scenă un moment rafinat, cu sonorități autentice de jazz, ritmuri elaborate și improvizații care vor încălzi atmosfera serii.

Publicul va fi apoi purtat într-o călătorie sonoră prin istoria blues-ului și a jazz-ului clasic odată cu recitalul Trupei Soul Serenade, un nume de referință pentru iubitorii genului. Trupa combină blues-ul secolului XIX cu primele forme de jazz și swing din anii ’30, reușind să transpună spectatorii într-o lume artistică intensă și autentică. Distinși cu locul II la prestigioasa competiție „European Blues Challenge” de la Toulouse (2013) și prezenți la numeroase festivaluri internaționale, membrii Soul Serenade confirmă încă o dată că muzica adevărată nu se demodează niciodată.

Momentul culminant al serii va începe la ora 20:00, când pe scenă va urca artista AMNA, una dintre cele mai îndrăgite voci din muzica pop românească. Cu un repertoriu plin de hituri și o energie inconfundabilă, AMNA promite un show vibrant, perfect pentru o seară rece de decembrie.

Organizatorii îi invită pe locuitori și vizitatori să se bucure de evenimentul care îmbină jazzul sofisticat, blues-ul autentic și pop-ul modern într-un spectacol live dedicat comunității piteștene.

Sursă foto: Primăria Munciipiului Pitesti

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cifre îngrijorătoare: val de șomeri în Argeș! Ce categorie este cel mai afectată

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole