Concert OM LA LUNĂ vineri la Crama Marcea din Ștefănești

de | 27.06.2024 16:00 | Județean, Lifestyle

OM LA LUNĂ își lansează primul cântec de pe viitorul album, vineri, 28 iunie, la Crama Marcea din Ștefănești, Argeș.

Crama Marcea

„Primul cântec de pe următorul album om la lună va însemna începutul unei noi serii de întâlniri cu voi”, au transmis membrii trupei.

Trupa se află într-un turneu pornit în primăvară, pe 10 mai la Constanța și termină pe 28 iunie la Crama Marcea în Ștefănești, Argeș chiar lângă Pitești.

OM LA LUNA la Marcea

„În octombrie 2023 am stat două săptămâni împreună la Corbu și am scris discul patru. Treisprezece cântece în care am pus tot ceea ce am devenit în anii ăștia cinci de om la lună – trupa. Un album despre evoluția unor oameni care își trăiesc în sfârșit visul lor dintotdeauna. Cu bucurie și mirare, cu lupta cu timpul și cu frica finalului, cu revolta adultului și grija părintelui, cu alegerile bune sau greșite, dar cu curajul celui care și-a înțeles scopul și sensul. Un album în care am pus ceva vechi, ceva nou, ceva împrumutat și mult albastru de mare și cer. Acum este timpul să începem să vă arătăm ce a ieșit.”, a transmis Doru Pușcașu, om la lună.

OM LA LUNA la Marcea

om la lună este o trupă rock din București, cu multiple influențe – de la alternative și indie, la post-punk și electro-rock, Aceasta s-a format în anul 2018 ca proiect solo al lui Doru Pușcașu, remarcându-se încă de la început pentru demersul sincer de poezie cântată, iar toamna lui 2019, lui Doru i s-au alăturat Dragoș Strat, Cătălin Constantin și Adrian Maraloiu, om la lună devenind astfel full band.

OM LA LUNA la Marcea

Inaugurată în anul 2016, Crama Marcea reprezintă o inovație în domeniul vinificației din România.

Este prima și singura cramă complet independentă din punct de vedere energetic. Și asta pentru că energia electrica este produsă de panouri fotovoltaice montate pe acoperiș, în timp ce energia termică este preluată din adâncul pământului, energie geotermală, printr-o pompă de caldură. De asemenea, crama este prevazută cu spațiu de maturare a rezervelor cu temperatura si umiditate controlate.

crama Marcea vie

Podgoria este situată la 11 km de Pitești, pe cel mai înalt deal din localitatea Ștefănești și se întinde pe 25 de hectare.

Adresă: Drum Exploatare Marcea, Ștefănești, România

 

Sursă foto: Facebook Crama Marcea

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

România va înfrunta Olanda în optimile de finală de la EURO 2024

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Constanța | crama Marcea | Marcea | Olanda | Pitești

Ultimele articole