Patru accidente rutiere, dintre care unul soldat cu rănirea unei persoane, au fost produse joi, în intervalul orar 13:14-13:18, în Sectorul 4 al Capitalei, de către un bărbat în vârstă de 49 de ani.
Potrivit news.ro, bărbatul se afla sub influența alcoolului, iar mașina cu care a provocat accidentele o furase. Mai mult decât atât, el avea și permisul de conducere retras din motive medicale.
În urma unui accident a fost rănită o persoană care a fost transportată la spital, iar în celelalte 3 accidente, au fost produse doar pagube materiale.
În jurul orei 13:25, poliţiştii Brigăzii Rutiere ajunşi la faţa locului, pe şos. Berceni numărul 35, au identificat un bărbat în vârstă 49 de ani, iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a rezultat o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din primele date, conducătorul auto ar fi fost implicat în patru accidente rutiere. În urma unui accident a rezultat rănirea unei persoane, care a fost transportată la spital, iar în celelalte trei accidente, au rezultat exclusiv pagube materiale. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că acesta are permisul de conducere retras din cauze medicale”, a transmis, joi, Brigada Rutieră a Capitalei.
Bărbatul a fost dus la spital, iar în cauză a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, precum şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
În urma consultului de specialitate, bărbatul a fost internat la Spitalul ”Alexandru Obregia”, întrucât manifesta un comportament deviant.
Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs evenimentele rutiere.
Urmare activităţilor desfăşurate de către poliţiştii Brigăzii Rutiere, bărbatul în vârstă de 49 de ani, după ce a fost externat din cadrul UPU Bagdasar-Arseni, a fost condus la camera de gardă a Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”, în vederea examinării, întrucât manifesta un comportament deviant”, a transmis, vineri seară, Brigada Rutieră a Capitalei