anchetaonline.ro

Conflict politic în plină criză internațională: Ce risc aduce pentru bugetul 2026 disputa dintre PSD și PNL?

de | 02.03.2026 14:36 | Economic, Național, Politic

Tensiunile politice cresc în interiorul Coaliției, în timp ce România se confruntă cu efectele unui posibil conflict prelungit în Orientul Mijlociu. PNL transmite un mesaj ferm către PSD, cerând oprirea atacurilor interne și evitarea discuțiilor despre ruperea majorității, într-un moment în care Guvernul gestionează repatrieri și presiuni economice externe. Liberalii subliniază că stabilitatea politică este esențială pentru protejarea românilor și pentru adoptarea unui buget solid, adaptat noilor provocări internaționale.

PNL avertizează că astfel de conflicte politice interne pot afecta economia și cer un buget solid și previzibil pentru 2026, protejând cetățenii de efectele unui șoc extern.

”Cetățenii români sunt îngrijorați în aceste zile și cu privire la situația internațională și la impactul economic al unui conflict prelungit în Orientul Mijlociu. În același timp, Guvernul României face eforturi susținute pentru a gestiona această situație dificilă, asigurându-se că românii sunt protejați, iar economia țării face față acestor șocuri externe.

Nu considerăm potrivit ca, în timp ce prim-ministrul, viceprim-miniștrii și o serie de miniștri s-au reunit la Palatul Victoria pentru a găsi soluții de repatriere, în siguranță, a cetățenilor noștri aflați în zonele de conflict, PSD să se reunească în ședință pentru a pune la îndoială Guvernul actual și pentru a lua în discuție posibila rupere a Coaliției”, transmit cei de la PNL în deschiderea comunicatului publicat.

Tensiuni în Coaliție

Declarații ferme din partea PNL, care cere PSD să oprească atacurile politice și să nu pună în pericol stabilitatea Coaliției într-un moment marcat de incertitudine internațională și presiuni economice. Liberalii solicită maturitate și solidaritate între partidele de guvernare și avertizează că România are nevoie urgentă de un buget solid și previzibil, adaptat noilor provocări externe. Mesajul vine într-un context sensibil, în care orice ruptură politică ar putea amplifica riscurile economice.

”De aceea, cerem PSD să renunțe la poziționările politice care pun la încercare stabilitatea guvernării și a Coaliției. Să oprească atacurile politice interne în această perioadă de incertitudine și tensiune internațională.

Clasa politică, și mai ales partidele de guvernare, trebuie să demonstreze maturitate, responsabilitate și solidaritate față de interesele majore ale României.

Partidele Coaliției trebuie să înțeleagă preocupările oamenilor și să își ajusteze prioritățile pentru a răspunde în mod corespunzător acestor preocupări.

Este momentul unei abordări realiste în Coaliție, axate pe colaborare și consens, care să depășească diferențele punctuale de viziune și să transmită românilor un mesaj unitar de seriozitate și încredere.

România are nevoie urgentă de un buget onest, solid și previzibil, cu surse de finanțare reale, adaptat la noile provocări internaționale.”, se mai arată în comunicatul publicat.

Foto descriptiv. Sursă foto: Colaj Ancheta/ FB Primăria Municipiului Pitești, FB Ilie Bolojan, Fb Sori Grindeanu

Citiți, der asemenea, pe anchetaonline.ro:

Stenograme din ședința PSD: ce decizii interne a cerut Grindeanu pentru participarea PSD la guvernare?

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ilie Bolojan | PNL | PSD | Sorin Grindeanu