anchetaonline.ro

Continuă tentativele de fraudă în numele Bursei de Valori București! Avertismentul ASF

de | 07.10.2025 11:06 | Național, Eveniment

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) atrage atenția investitorilor și publicului larg asupra intensificării, în ultima perioadă, a unor tentative de fraudă derulate prin telefon și online.

Potrivit ASF, infractorii cibernetici se dau drept reprezentanți ai unor instituții financiare, precum Bursa de Valori București sau Depozitarul Central, sună cetățenii, invocând diferite pretexte, și încearcă să obțină date personale, coduri de acces și informații despre conturile de investiții ale acestora.

Sub aparența unei comunicări oficiale, persoane care pretind că reprezintă instituții ale pieței de capital, precum Bursa de Valori București sau Depozitarul Central, contactează cetățeni din diferite regiuni ale țării și, invocând pretexte credibile, solicită informații personale, date bancare ori acces la conturi de investiții.”, transmite ASF

ASF subliniază că niciuna dintre aceste instituții nu contactează telefonic sau prin e-mail investitorii pentru a cere date confidențiale, precum parole, coduri de acces, copii ale actelor de identitate sau informații despre conturi.

Totodată, ASF recomandă românilor să fie prudenți atunci când sunt contactați de persoane care pretind că acționează în numele unei instituții financiare.

Identitatea acestora trebuie verificată cu atenție, iar datele personale nu trebuie furnizate prin canale nesigure. În cazul apariției unor suspiciuni, cetățenii sunt îndemnați să contacteze direct instituția vizată, folosind exclusiv datele oficiale publicate pe site-ul acesteia, și să anunțe autoritățile competente.”, recomandă ASF

Prin acest avertisment, ASF reamintește că informarea corectă și vigilența rămân cele mai bune arme împotriva fraudelor, într-o lume digitală în continuă schimbare.

Foto descriptiv stiridecluj.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Prezența urșilor, semnalată în două localități din Argeș

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole