Duminică, 26 mai, la Corbi va avea loc cea de-a 52-a ediţie a festivalului ”Rapsodia păstorească”, eveniment-simbol pentru comuna cu tradiţie de secole în creşterea oilor. În cadrul programului este prevăzută și o paradă a cântecului, dansului şi portului popular, manifestare susţinută de ansamblurile cu specific păstoresc din Gorj, Sibiu, Vâlcea,Olt, Argeş, precum și din Republica Moldova.
Reprezentanții administrației locale din Corbi au pregătit pentru ediția din acest an a evenimentului o serie de activități: vizitarea Muzeului comunei Corbi; 09:30 – parada cântecului, dansului şi portului popular, acțiune susţinută de ansamblurile cu specific păstoresc din judeţele: Gorj, Sibiu, Vâlcea, Olt, Argeş, precum și din Republica Moldova; premierea participanților care dețin cele mai frumoase animale, premiere efectuată de către Asociația ”Corbii de Piatră”; petrecere popularǎ susținută de formațiile participante. Pe lista invitaților speciali este Doinel Hândorean. ”Toți iubitorii de animale, în special CAI – cu sau fără trasuri, sunt așteptați duminică 26 mai, de la ora 9:30 în număr cât mai mare (specific cu animalele – ținuta obligatorie a călăreților: costum popular) în fața Primăriei Corbi pentru a participa la parada Rapsodiei Păstorești. Cei care doresc să se înscrie pot lua legătura cu reprezentanții administrației locale. Totodată, producătorii locali care doresc să își vândă produsele trebuie să discute cu reprezentanții administrației locale pentru a stabilii locul de amplasare.
Sursă foto: Sursă foto: Facebook Primaria Corbi
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: