Cresc salariile angajaților de la Consiliul Judeţean Argeş:  între 400 şi 1.800 lei lunar în plus la leafă de luna viitoare!

de | 29.01.2024 13:29 | Administrație, Din ediția tipărită, Importante, Județean

Consilierii județeni se reunesc săptămâna aceasta în prima ședință ordinară din acest an, pe ordinea de zi fiind incluse 39 de puncte. Unul dintre proiectele de hotărâre supuse dezbaterii şi aprobării aleşilor are ca scop majorarea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Județean Argeș, începând cu data de 1 februarie 2024.

Potrivit proiectului de hotărâre, „salariile de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual se stabilesc în mod corespunzător prin înmulțirea coeficienților cu salariul minim brut pe țară garantat în plată pentru anul 2022 stabilit prin H.G. nr. 1071/2021, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli”.

Indemnizaţiile şefilor – majorate cu 5%

După cum se menţionează în proiect, „prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2024, indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică locală şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa nr. IX litera C la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023.”

Funcţiile la care se face referire sunt cele de preşedinte şi vicepreşedinte de Consiliu Judeţean, ceea ce înseamnă că şi indemnizaţiile pe care le primesc Ion Mînzînă, Adrian Bughiu şi Marius Nicolaescu vor creşte. La finalul lui 2023, conform celui mai recent document public care asigură transparenţa veniturilor salariale din CJ, preşedintele primea o indemnizaţie de 31.050 lei, iar cei doi vicepreşedinţi – câte 27.600 lei.

Conform anexei la proiectul de hotărâre, de luna viitoare, salariaţii de la CJ vor primi salarii mai mari. Astfel, secretarul general al judeţului Ionel Voica va avea un salariu de bază de 19.320 lei, faţă de 18.262 lei cât avea la finalul anului trecut. Acelaşi salariu de bază de 19.320 lei îl vor avea şi arhitectul-şef, care în prezent încasează 18.101 lei, dar şi directorii executivi, plătiţi cu 17.503 lei până acum, în vreme ce un şef serviciu din CJ va primi un salariu de bază de 17.850 lei, faţă de 16.100 lei în prezent.

În ceea  ce priveşte funcţiile publice de execuţie, cel mai mare venit figurează în dreptul funcţiei de auditor superior, care în prezent este plătit cu 11.109 lei şi care va primi de luna viitoare 12.317 lei salariu de bază. Celelalte salarii de bază cresc după cum urmează:

▼auditor principal – de la 9.062 lei la 10.047 lei

▼consilier/inspector superior – de la 10.166 lei la 11.271 lei

▼ consilier/inspector principal  – de la 7.935 lei la 8.798 lei

▼ consilier/inspector asistent  – de la 5.957 lei la 6.605 lei

▼ consilier/inspector debutant  – de la 4.002 lei la 4.437 lei

▼referent de specialitate superior cu studii superioare de scurtă durată – de la 8.050 lei la 8.925 lei

▼ referent de specialitate principal cu studii superioare de scurtă durată – de la 6.302 lei la 6.987 lei

▼ referent superior cu studii medii – de la 5.474 lei la 6.069 lei

Pentru funcţiile contractuale de execuţie, salariile de bază se majorează astfel:

▼ consilier/inspector de specialitate IA – de la 9.522 lei la 10.557 lei

▼ consilier/inspector de specialitate I – de la 7.659 lei la 8.492 lei

▼ consilier/inspector de specialitate II – de la 5.773 lei la 6.401 lei

▼ şofer – de la 4.255 lei la 4.718 lei

▼ referent studii medii – de la 3.956 lei la 4.386 lei

▼ muncitor calificat – de la 3.841 lei la 4.259 lei

Sporurile pot dubla salariile funcţionarilor publici

Acestea sunt însă doar salariile de bază, pentru că la acestea se adaugă, după caz, gradaţiile de vechime (care pot adăuga între 7,5% şi 25% la salariu), precum şi sporurile. Cele mai mari sporuri le obţin angajaţii implicaţi în proiecte cu fonduri europene, care pot beneficia de până la 50% în plus la salariu. Apoi, foarte mulţi funcţionari din administraţia publică beneficiază de spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă, care ajunge şi el la 15% din salariu.

Bani în plus primesc şi membrii comisiilor de concurs, de evaluare în cadrul licitaţiilor şi de contestaţii, precum şi personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv. De asemenea, angajaţii CJ Argeş primesc şi o indemnizaţie de hrană de 550 lei lunar, precum şi vouchere de vacanţă, care anul acesta vor creşte şi ele la 1.650 lei.

În aceste condiţii, unii dintre angajaţii Consiliului Judeţean, ale căror sporuri sunt mai mari decât contribuţiile la stat pentru sănătate, pensii şi impozite, ajung să primească lefuri mult mai mari decât salariile de bază, la care mulţi argeşeni nici măcar nu pot visa!

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Un crescător de porci şi capre de la Brădet – acuzat că a devalizat Fiscul american (IRS) de 58 milioane de dolari!

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu 19 experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Adrian Bughiu | Consiliul Județean Argeș | Ion Mînzînă | Ionel Voica | Marius Nicolaescu

Ultimele articole