Astăzi la Cluj-Napoca a avut loc întâlnirea regională pentru susținerea candidatului coaliției PNL-PSD-UDMR, Crin Antonescu, la alegerile prezidențiale. Cu această ocazie, primatul municipiului Cluj-Napoca a făcut un anunț important în cadrul mitingului de susținere a candidatului coaliției: Crin Antonescu are susținerea președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, în cursa pentru Cotroceni.
La acest miting organizat, în jurul prânzului, în Piața Unirii din Cluj-Napoca au participat și alți lideri importanți din cadrul coaliției Cătălin Predoiu, președintele PNL, Kelemen Hunor, președintele UDMR. Primarul Clujului, Emil Boc, a anunțat că în Piața Unirii sunt prezenți 20.000 de oameni și a mulțumit celor prezenți la acest miting.
Totodată, edilul a transmis ”un salut, unui om care astăzi nu e prezent fizic la noi, dar fiți conviniși că este cu sufletul aici, între noi, actualul președinte al României interimar, domnul Bolojan! Haideți, să-l salutăm de aici, din Transilvania, de la Cluj pe președintele Bolojan. Îi mulțumim pentru ceea ce face pentru țară în aceste momente grele și sunt convins, restricțiile funcției îi interzic să fie prezent astăzi aici, dar cu siguranță nu uită ceea ce trebuie să facă pentru România și de ce are România nevoie în continuare”.
De asemenea, edilul a avut un mesaj pentru aleșii locali: „Să nu uitați că sunteți învingători. Voi ați câștigat încrederea românilor. Trebuie să vă comportați ca niște învingători. Odată cu bătălia câștigată la nivel local, mai urmează o bătălie. Bătălia noastră nu se oprește până când Crin Antonescu nu va fi președinte. Avem nevoie de un președinte responsabil pentru România. Doar împreună în Europa putem reuși. Izolaționismul este calea pentru a pierde locuri de muncă și de a pune în pericol securitatea țării. Avem nevoie de un președinte care să ne asigure viitorul. Calea europeană este calea spre modernizarea țării”.
”Drumul spre Cotroceni începe de la Cluj și ne oprim în 18 mai cu viitorul președinte al României la Cotroceni, Crin Antonescu!”, a mai punctat Emil Boc citat de realitatea.net.
Mai departe, candidatul la prezidențiale, Crin Antonescu a precizat că cea mai mare calitate a sa este că nu a uitat niciodată cine a fost înainte de a fi demnitar și cine va fi după ce nu mai este demnitar: ”Că n-am uitat niciodată că demnitățile trec și omenia rămâne”
”Cea mai mare calitate a mea, în ochii mei, dar v-o spun și vouă, nu este aceea că am cea mai mare experiență politică dintre candidații la președinție.
Nu este aceea că am, în afară de experiență, cunoștințele necesare. Nu este aceea că am dovedit, în diverse împrejurări, că înțeleg ce au de făcut politicienii pentru oameni. Cea mai mare calitate a mea este că nu am uitat niciodată cine am fost înainte de a fi demnitar și cine voi fi după ce nu mai sunt demnitar. Că n-am uitat niciodată că demnitățile trec și omenia rămâne”, a transmis Crin Antonescu, potrivit sursei citate.
Foto descriptiv. Sursă foto: screenshot FB Emil Boc.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Mihai Coteț: ”Securitatea cibernetică în domeniul medical este extrem de importantă”