Fostul mare fotbalist Cristi Chivu este noul antrenor a lui Inter Milano. Acesta a semnat cu clubul italian și a fost prezentat oficial la echipă, potrivit presei naționale.
Trebuie amintit faptul că acesta nu este primul român care pregăteşte Inter Milano, înaintea lui echipa a fost antrenată de marele Mircea Lucescu.
Cristi Chivu a jucat la echipa din Milano pe vremea când aceasta era antrenată de Jose Mourinho. Alături de coechipieri Chivu a reușit să câştige campionatul Italiei în 2007/2008, 2008/2009, 2009/2010, Cupa Italiei în 2009/2010, 2010/2011, dar şi Liga Campionilor în sezonul 2009/2010.
Ca antrenor acesta s-a făcut remarcat la echipa U19 a nerazzurilor și la Parma, echipă pe care a ajutat-o să se menţină în Serie A.
Cristian Chivu are 44 de ani și vorbeşte mai multe limbi străine; engleză, olandeză şi italiană. Este căsătorit cu prezentatoarea TV Adelina Elisei și are două fete: Natalia și Anastasia.
Acesta a fost desemnat de trei ori fotbalistul român al anului (2000, 2002 şi 2009) şi a fost inclus în echipa UEFA a anului 2002.
Foto: Facebook Inter
Un suporter a murit la finala Nations League. Bărbatul era din Pitești!