„2 vești excepționale în acest sfârșit de săptămână!”, a transmis vineri primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea.
Cristian Gentea a făcut referire la intrarea pe deplin în Schengen a României de la 1 ianuarie 2025 și la deschiderea circulației pe tronsonul 5 (Curtea de Argeș-Pitești) al viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești, între Bascov și Băiculești!.
„După momentul istoric din 12 decembrie, când miniștrii de Interne ai Uniunii Europene au hotărât intrarea pe deplin în Schengen a României de la 1 ianuarie 2025, în 13 decembrie se deschide circulația pe tronsonul 5 (Curtea de Argeș-Pitești) al viitoarei autostrăzi Sibiu-Pitești, între Bascov și Băiculești!!”
Sorin Grindeanu „cel mai bun ministru al Transporturilor pe care l-am avut în 34 de ani” a fost prezent în șantier alături de reprezentanții CNAIR, informează edilul Piteștiului care mai anunță faptul că tronsonul 5 cu o lungime de 30,35 kilometri, va fi finalizat în întregime în primăvara anului 2025.
„Cele două evenimente ne certifică încheierea unui proces lung și anevoios pentru România, infrastructura rutieră devine realitate odată cu aderarea la spațiul comun european!”, mai transmite Cristian Gentea pe pagina de socializare.
Foto: Facebook Cristian Gentea
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro