Administrația locală din Pitești continuă să promoveze tinerii de excepție, precum și reușitele lor. Astfel, dacă la începutul ședinței de CJ Pitești de data trecută au fost invitați cei din echipa TehnoZ, iată că astăzi a venit rândul altor tineri care au demonstrat că pot face performantă în acest domeniu să facă un pas în față și să primească laude și din partea administrației locale.
Vă reamintim că la Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2024 – 2025 echipa TehnoZ și-a adjudecat locul la Mondialul de Robotică. Cu 5 echipe calificate pentru Campionatul Mondial din SUA și 8 pentru Campionatul European din Olanda, Campionatul Național FIRST Tech Challenge România 2024 – 2025 a celebrat nu doar competiția, ci și spiritul colaborativ al tinerelor minți care formează superputerea generației actuale. Echipa de la CN Zinca Golescu, TehnoZ s-a calificat la Campionatul Mondial de Robotică. Va merge din nou la Houston. De asemenea, în Olanda la Europene va merge echipa HighFive Robotics FTC -I.C.Brătianu.
”Săptămâna trecută am avut bucuria de a-i cunoaște pe tinerii piteșteni din echipa TehnoZ, care vor reprezenta România la Campionatul Mondial de Robotică de la Houston, la categoria licee.
Astăzi, în ședința extraordinară a Consiliului Local, i-am felicitat și pe ceilalți tineri de excepție: HighFive Robotics, Broboți, ARRA, precum și pe Luca Barbu de la 4D Robotics!
Și ei vor reprezenta orașul nostru în competițiile din cadrul campionatului mondial și european.
Ne bucurăm şi ne mândrim cu pasiunea și talentul lor!
Le urăm succes în competițiile viitoare și cât mai multe realizări remarcabile!”, a transmis primarul Piteștiului, Cristian Gentea.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Cristian Gentea.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: