Pe Cristian Gentea l-am cunoscut în vara lui 2020, imediat după ce partidul a decis să candideze.
Și când spun „l-am cunoscut”, ad-litteram l-am cunoscut, pentru că – până atunci – nu cred că vorbisem de două ori la telefon câte trei minute și, sigur, niciodată, față-n față.
Înainte să devină candidat și, apoi, primar, Cristian Gentea mi-a părut întotdeauna cel mai low-profile om politic local. Cel mai discret, distant și, după cum i-am spus în față de vreo sută de ori, arogant om politic local. Am înțeles ulterior, vorbind deschis și lucrând scurt timp împreună, că povestea cu distanța și aroganța ține, în mare măsură, de un scut personal. De un sistem de autoapărare al unui om neobișnuit și nedornic să-și expună emoțiile, grijile, dracii, tracul de scenă, impulsivitatea, îndoielile, sucelile sau pasiunile în fața publicului larg. Nu profilul psihologic al primarului face obiectul acestui articol, dar elementele pe care le-am priceput atunci au mare legătură cu ceea ce urmează să scriu.
Cristian Gentea a intrat în lupta pentru Pitești din postura unui candidat nefericit. S-a luptat săptămâni bune cu sentimentul că nu voia ceea ce partidul îl punea să facă, dar nici nu îl lăsa mândria să anunțe că face pasul înapoi. Era oripilat de băile de mulțime pe care azi le execută fluierând, intrând ca-n brânză în mijlocul oamenilor strânși în cartiere. Era într-un profund dezacord cu ideea de confruntare publică, de expunere și de luptă în linia întâi. Urma să se confrunte cu un Sorin Apostoliceanu care spărsese patru ani Facebookul, când el nu avea nici măcar cont social media și nici nu trecea sticla, cum se spune-n presă.
Postura de lider cu istorie al celei mai puternice organizații PSD din județ, de „făcător” de primari, de păpușar strategic în spatele scenei îi plăcea de o mie de ori mai mult decât cea de conducător direct de oaste, obligat să-și vadă fața pe afișe și să joace table în parc cu votanții. Dar, obsedant, în tot acel tablou al candidatului din 2020, era un mesaj pe care-l rostea aproape de fiecare dată în discuțiile private: „Eu nu vreau să mă-njure lumea pe stradă!”
Inginerul care își croise, de peste 30 de ani, drumul lui în industria nucleară, în politica de structură, în cercurile sociale ale urbei îi dădea în cap permanent politicianului căruia PSD îi ceruse să fie om de cuvânt și să corecteze greșeala Apostoliceanu, câștigând Piteștiul. Astăzi, o turmă de diavoli nu i-ar mai sta în cale înspre acest obiectiv, dar asta e o discuție pentru altă vreme. În 2020, lucrurile stăteau însă altfel.
Conștient că nu are un profil public și notorietatea… noului liberal Apostoliceanu, decartând permanent sigla pe care o purtaseră și ultimii doi primari, oscilând între furie și ambiție, Cristian Gentea s-a luptat pe toate planurile să câștige, în nici trei luni, Piteștiul. Iar un plan vizibil, extrem de vizibil, a fost, atunci, în 2020, FC Argeș.
La vremea respectivă, cei apropiați echipei și suporterii implicați pasional știau despre rolul lui Cristian Gentea în salvarea și creșterea clubului mai mult decât știau cetățenii din Găvana despre rolul omului politic Cristian Gentea. În ultimii ani, se implicase direct în salvgardarea mai multor ramuri sportive aflate sub sigla FC Argeș. Fotbalul fusese însă ținta numărul 1 a demersurilor sale atât personale, cât și publice – în calitate de consilier.
Țin minte că subiectul echipei de fotbal mi-a provocat, din prima clipă, fiori reci și ceva nervișori iritați pe șira spinării.
În vreme ce o lume îl încuraja pe Cristian Gentea să urce pe acest cal al promovării în Divizia A – un cal atât de puternic și atât de vizibil – eu eram incapabilă să văd altceva decât capătul celălalt al filmului, varianta B, cea în care calul care azi te ridică, mâine te trântește, fără ca tu să poți face nimic în stăpânirea lui. Ș-am încercat să-i spun candidatului de atunci că a-ți lega numele de fotbal e o ruletă rusească pe care nimeni n-ar trebui să și-o asume dacă-și iubește stabilitatea, liniștea și perspectivele. N-a fost chip! Și nici nu am găsit până azi o slăbiciune mai mare a primarului decât obsesia pentru clubul acesta care, acum, i se întoarce bumerang.
Recunosc că eu sunt tipologia kontrol-freek, genul de om căruia îi plac, exclusiv, lucrurile pe care le poate controla personal, care nu se hazardează până nu a despicat firul în 50 și care respinge neprevăzutul, considerându-l periculos și inutil.
Pe Cristian Gentea – nu neapărat din postura de candidat, ci din postura de om pătimaș care se trezea și se culca cu FC Argeș în cap – nu l-a putut opri nimeni să-și lege numele de club. Nici n-au încercat prea mulți și acum cred, cu sinceritate, că oricum nu aveau nicio șansă.
Dacă l-a ajutat sau nu atunci această alipire (într-o mulțime de factori care influențează un scor electoral), nimeni nu poate spune cu exactitate. Nici nu avem, la Pitești, vreo capacitate de analiză sociologică atât de fină, încât să știm vreodată adevărul.
Astăzi, însă, cu un FC Argeș care a dat chix și a mers din greșeală-n greșeală pân’ la-nfrângerea finală, primarul primește cea mai grea lecție a exercițiului public: de sport și de femei nu îți legi numele niciodată. Sunt la fel de capricioase și pot provoca daune pe măsură.
Este de o mie de ori mai ușor să răspunzi de proiecte administrative exacte, de termene și documente, de muncă organizată după reguli precise, de inginerie și cercetare în fizica nucleară. Este aproape imposibil – la nivelul fotbalului dâmbovițean – să controlezi oameni și abilități, momente și accidente, caractere și noroc, vicii și ambiții, fotbaliști și suporteri, antrenori și șuturi pe poartă.
Nu am expertiza necesară și nici nu mi-am propus vreo analiză fotbalistică cu privire la ce putea să facă sau să nu facă primarul, un om, pentru ca FC Argeș să aibă, azi, altă situație. Știu, așa, de pe margine, că a încercat tot ce a ținut de municipalitate, de finanțare sau de el ca persoană. Că a tras pentru club și pentru creșterea FC Argeș cu o patimă și cu o dedicare pe care nu le-a demonstrat nicio altă persoană în evoluția postdecembristă a echipei-fanion. Că s-a consumat, s-a rugat de sponsori și fotbaliști, s-a luptat pentru noul stadion, s-a implicat de zece ori mai mult decât trebuia s-o facă în organizare și finanțare, și-a asumat reproșuri și înjurături pe care orgoliul inginerului de dinainte nici nu le-ar fi putut concepe, a făcut o mie de lucruri bune și, probabil, o mie de greșeli, dar toate alimentate de pasiunea lui obsesivă pentru FC Argeș și, bag mâna-n foc, de multă bună-credință.
Evident (ceea ce trebuia să știe și Cristian Gentea), când eșuezi, nimic din ce ai făcut nu contează.
Am văzut numeroase dezbateri în spațiul public al ultimelor săptămâni cu privire la rolul pe care Cristian Gentea ar trebui să și-l mai asume în evoluția FC Argeș. Din punctul meu de vedere, (fiind 90% convinsă că primarul va face exact opusul) – dacă pune pe primul loc perspectiva electorală și interesul imaginii publice – niciunul. Nu i-a trebuit fotbal nici în 2020, nu îi trebuie nici în 2024.
Primarul este, prin definiție, administratorul unei comunități. Iar comunitatea pe care o păstorește Cristian Gentea are priorități de infrastructură, de bună gospodărire, de investiții și de dezvoltare mult mai compatibile cu mintea și structura sa profesională de inginer și de manager decât oscilațiile sportului și capriciile pasionaților pe care nu-i poți face niciodată fericiți. Implicarea muncipalității în această componentă a vieții locale trebuie să se rezume la asigurarea condițiilor tehnice și logistice pentru performanță, la dezvoltarea de proiecte menite să îi atragă pe tineri și la încurajarea performanțelor, nu la vânarea jucătorilor care se fac muci prin cluburi, la pețitul antrenorilor și la concursuri de înjurături cu suporterii.
Ceva îmi spune însă – așa cum menționam mai sus – că pasiunea obsesivă pentru clubul din Trivale va birui și inginerul, și politicianul din Cristian Gentea. Și că e dispus să-și joace toate cărțile bune din mână, pe una a cărei culoare doar Dumnezeu o știe!
Dublată de orgoliu, de ceea ce consideră rușinea de-a renunța, de presiuni publice și de nenumărații băgători de seamă pe care nu-i doare gura să-l încurajeze pe primar (pentru că nu ei decontează), această pasiune riscă – într-o imensă contradicție de factori – să-i compromită lui Cristian Gentea însuși dezideratul esențial al intrării sale în linia întâi a politicii: „Eu nu vreau să mă-njure lumea pe stradă!”
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Cristian Gentea i-a premiat. Au sărbătorit 70 de ani de căsătorie neîntreruptă
