Cristian Gentea: Vă doresc o zi plină de mândrie națională și de unitate!

de | 26.06.2024 10:37 | Lifestyle, Pitești

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a participat astăzi la manifestările prilejuite de Ziua Drapelului Național. Cu această ocazie a transmis un mesaj de unitate. Ziua Drapelului Național a fost celebrată în Pitești printr-o ceremonie militară și religioasă. Programul a debutat cu slujba de sfințire a Drapelului Național, eveniment oficiat la Biserica Sf. Gheorghe.

Reprezentanții ISU Argeș au participat și ei în zona central a Piteștiului la manifestările prilejuite de Ziua Drapelului Național.

”Drapelul este unul dintre simbolurile identității naționale și a fost purtat cu vitejie și mândrie în lupte și la nenumăratele evenimente și competiții.

Roșul reprezintă curajul și sacrificiul făcut de români în lupta pentru libertate, galbenul simbolizează bogăția naturală a țării, iar albastrul reprezintă speranța și credința într-un viitor mai bun. Aceste culori îmbinate în tricolorul românesc reflectă spiritul național și unitatea în diversitate

Prezentându-i onorul militar, cu puțin timp în urmă, Drapelul României a fost arborat pe catargul din fața Cercului Militar Pitești.

La mulți ani, români!

La mulți ani, Drapelului Național!”, a fost mesajul publicat de cei de la ISU Argeș pe pagina de Facebook.

Sursă foto: anchetaonline.ro Sursă foto: Facebook Cristian Gentea

”Ziua Drapelului Național este ziua simbol a neamului românesc: roșu, galben și albastru sunt culorile care ne reprezintă națiunea și spiritualitatea, oriunde ne-am afla!

Din toate colțurile lumii, ne întoarcem o clipă cu gândul acasă, sub faldurile mereu înălțate, simbolul libertății noastre!

Vă doresc o zi plină de mândrie națională și de unitate!

La mulți ani, România!”, a transmis Cristian Gentea.

Sursă foto: Facebook Simona Bucura Oprescu.
”Cu mândrie și respect să purtăm Tricolorul în inimi oriunde ne-am afla și să-l onorăm prin faptele noastre!
Ziua Drapelului Național, sărbătorită pe 26 iunie, a fost proclamată prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998”, a fost mesajul transmis de ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu pe pagina de Facebook.

Sursă foto: Facebook Cristian Gentea și anchetaonline.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

26 iunie – Ziua Drapelului Național!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Cristian Gentea | Ministrul Muncii | Pitești | Simona Bucura-Oprescu