Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a adresat un mesaj de mulțumire piteștenilor după rezultatele alegerilor parlamentare, subliniind importanța valorilor fundamentale pentru dezvoltarea comunității. Într-o societate marcată de incertitudine, Cristian Gentea a reiterat necesitatea regândirii mesajului partidelor tradiționale și a evidențiat sprijinul pe care l-a primit din partea cetățenilor, care au contribuit semnificativ la succesul echipei PSD. Cu un apel la unitate și colaborare, primarul reafirmă angajamentul său de a fi în slujba tuturor piteștenilor, indiferent de opțiunile politice.
”Mulțumesc, Pitești! Mulțumesc, piteșteni!
Sunt extrem de conștient că trăim vremuri tulburi, în care societatea este împărțită, confuză și își caută calea! Către ceva… Va dura să descoperim către ce anume. Sunt conștient că partidele tradiționale, inclusiv cel pe care îl reprezint, au nevoie urgent să își regândească mesajul, acțiunile și relația cu oamenii.
Dar – așa cum ați realizat și dumneavoastră prin votul exprimat ieri – anumite valori sunt indispensabile și nenegociabile pentru dezvoltare, normalitate, echilibru! Ele se realizează printr-un management public axat pe proiecte, nu pe vorbe și sprijinit de echipe parlamentare conectate la realitate și harnice.
V-am rugat să sprijiniți administrația mea cu astfel de parlamentari și am simțit, azi noapte, prin rezultatele obținute în fiecare secție, că Piteștiul își știe drumul și că are încredere în oamenii care au demonstrat ceva până acum! Susținerea dumneavoastră a asigurat un sprijin major parlamentarilor PSD!
Din secțiile din Pitești au venit, prin încrederea pe care ne-ați acordat-o, aproape 20.000 de voturi care au însemnat enorm pentru ca județul nostru să meargă mai departe pe drumul dezvoltării, al proiectelor majore și al democrației!
Procentul obținut de parlamentarii noștri în orașul reședință de județ – un oraș cu electori exigenți și atenți la fenomenele publice – este similar cu cel obținut la nivelul întregului Argeș de către PSD. Eu așa traduc încrederea, munca și dedicarea echipei PSD Pitești!
Mulțumesc, Pitești! Mulțumesc, piteșteni!
Eu sunt primarul tuturor, indiferent de opțiunile politice, de campanii și de momente din evoluția societății. În slujba dumneavoastră și a muncipiului nostru.
Mulțumesc pentru încredere! Suntem o forță împreună!”, a fost mesajul transmis de primarul Cristian Gentea , după alegerile parlamentare.
Sursă foto: FB Cristian Gentea.
Citiți, de aseemnae, pe anchetaonline.ro:
Argeș. Atenție în trafic! Este anunțat un transport agabaritic