Primarul Cristian Gentea a povestit despre el și familia sa așa cum nu a mai făcut-o niciodată până acum, într-un interviu acordat jurnalistului Gheorghe Smeoreanu și publicat pe criterii.ro. Edilul Piteștiului a oferit episoade neștiute din copilăria sa, dar și din viața de familie, a vorbit despre parcursul său profesional, punctând atât greutățile pe care le-a întâmpinat, cât și reușitele.
Așa am conștientizat că trebuie să-mi ajut părinții, familia!
- ▼Mai întâi, spuneți-ne, vă rog, unde v-ați născut, cine au fost părinții dumneavoastră, ce statut au avut, ce meserie au avut…
Cristian Gentea
– M-am născut în Pitești. Dar am crescut și am învățat la țară, la mine în comună, în Uda, satul Săliștea. Tata a fost profesor de educație fizică și sport, iar mama a fost profesoară de istorie și geografie. Au fost și au rămas oameni foarte respectați în comunitate. Tatăl meu a fost, mult timp, și directorul școlii din comună, dar și al liceului din Vedea, localitate aflată la 10 km de noi. Din păcate, tatăl meu s-a stins foarte devreme din viață, la numai 52 ani, când eu abia aveam un an de când terminasem facultatea. După aceea, și mama a fost director, la aceeași școală.
- ▼ Se ocupau părinții de partea dvs. culturală? Vă dădeau să citiți? Mama, fiind profesor de istorie, vă povestea?
– Sigur că da! Tata mi-a insuflat plăcerea de a face sport și bucuria de a juca fotbal, iar mama pe cea pentru istorie și geografie. Cred că știam capitalele tuturor statelor din lume! Fiica mea m-a urmat, cu asta. Când avea în jur de doi ani – abia stătea în picioare – făceam senzație cu ea. Îi puneam globul pământesc în față, îl învârteam puternic, îl oprea ea, cu mânuțele ei, și o întrebam, de exemplu: „Tati, să-mi arăți unde e Belgia!” (care, vă dați seama cât de mică era pe globul acela). Și-mi arăta!
- ▼Dar cum de știa?
– I-a plăcut să învețe! Dar și eu, să știți, am învățat cu ea până în clasa a XII-a!
- ▼Așa au făcut și părinții cu dumneavoastră?
– Nu! Mama era mai drastică, mai ales în preajma examenelor. Ei i se părea că fac prea mult sport. În schimb, tata știa că nu voi avea probleme, pentru că eu chiar am învățat foarte bine. Dar am mai avut ceva, pe lângă cărți. Am avut, ca fiecare copil de la mine din sat, vacă! Și, chiar și-atunci când eram în liceu și veneam acasă, mă duceam cu vaca la păscut. Acolo citeam foarte mult!
- ▼Vă duceați ca hobby, cu vaca, sau erați trimis?
– Nu era un hobby! La țară așa e: fie se duce fiecare cu animalul lui, fie se strâng mai multe familii și îți vine rândul, la o anumită perioadă, să mergi cu toate. La noi în sat, era obiceiul ca fiecare să își ducă văcuța lui, iar eu, mai ales în vacanță, mă duceam zilnic, și dimineața și după-amiaza!
- ▼A contat chestiunea asta în formarea concepției dumneavoastră despre viață, despre muncă?
– Sigur! Așa am conștientizat că trebuie să-mi ajut părinții, familia. Dacă nu mă duceam eu, ar fi trebuit să meargă ei. Astfel, ei aveau răgazul să facă alte treburi.
- ▼Nu cred că v-ar vedea cineva mergând cu vaca, sincer.
– Dacă îi veți întreba pe cei de vârsta mea, care au crescut la țară, mulți vă vor spune că au făcut asta.
”Lasă, Cristi, tată, că, dacă ți-e așa dor de maică-ta, îți cumpăr 300 de oi și nu te mai duci la liceu”
- ▼ Revenind la evoluția profesională, cum se face că, deși mama dumneavoastră a fost pe partea umanistă și ar fi fost de așteptat să vă duceți la litere, la istorie, la filozofie, v-ați dus la fizică?
– Eu am fost tot timpul un om al cifrelor. Chiar și atunci când mergeam cu vaca citeam, dar făceam și exerciții la matematică! Mi-au plăcut istoria și geografia – și probabil mama și-a pus amprenta aici – dar, pe de altă parte, mi-a plăcut și matematica.
Apoi, în liceu, am „dat” de fizică. I-am avut ca profesori pe soții Boia: doamna Boia punea accent extraordinar pe teorie, iar domnul Boia se axa efectiv numai pe partea de probleme. Ne punea pe tablă ipoteza, datele de intrare și ne spunea ce trebuie să scoatem de acolo. Nu-l interesa dacă greșeam la calcule. Eu am venit la liceu în 1977: copilul de la țară venea la oraș! Mai fusesem eu pe la Pitești, cu părinții, dar…
Și am stat la cămin. Acolo era o sală de studiu, în care învățam. Eram câte 8 copii în cameră, cu 8 vestiare minuscule. N-am avut nicio problemă în a sta la cămin. Am învățat foarte bine! Am avut copii, în generație, care aveau părinții profesori în liceu, chiar și al directorului. Dar am fost mereu primul!
Cristian Gentea
- ▼Făceați performanță și la partea umanistă?
– Da, la absolut tot! Dar, credeți-mă, nu toceam. Nu eram dintre cei care trebuia să învețe zi și noapte ca să memoreze ceva. Și, să știți, eu am fost foarte legat de familie. În fiecare luni dimineața, pe la 4.00, tata mă ducea la stația de autobuz, care era la vreo 500 m. Mama plângea, în casă, eu plângeam pe drum. Și-mi spunea tata: «Lasă, Cristi, tată, că, dacă ți-e așa dor de maică-ta, îți cumpăr 300 de oi și nu te mai duci la liceu, stai cu oile, aici”.
Ai mei au avut datorii tot timpul. Practic, aproape când să moară tata, în 1988, cam atunci au terminat datoriile. Deci aveau datorii, dar nu ne lipsea nimic! Și în casă era armonie! Iar sora mea, probabil auzindu-mă, când veneam acasă, povestind despre fizică, despre liceu, a dat și ea la același liceu, a stat și ea în cămin, apoi a făcut tot facultatea de fizică, la fel ca mine. Aceeași facultate! Numai că a făcut 4 ani și ea e profesor. Noi, inginerii tehnologi, făceam 5 ani.
- ▼Cine a luat decizia să vă duceți la fizică?
– Eu! O să vă povestesc ceva, dacă tot m-ați întrebat, ce n-am povestit nimănui. Tatăl meu a fost coleg cu fostul președinte al Clubului FC Argeș, Ion Popescu, cunoscut ca Popescu Pronosport. Făcuseră IEFS-ul, amândoi. Un profesor senzațional! Am fost coleg cu fiul dumnealui. În 1981, prin aprilie – mai, am fost chemat de directorul liceului, profesorul Tatu. Era în birou cu un domn în vârstă. Directorul mi-a spus: „Măi, Gentea! Tu înveți bine și, uite, domnul a venit să selecteze elevi pentru școala de securitate, la Brașov”. Mi-a spus care sunt avantajele, dezavantajele și nu mi-a cerut un răspuns pe loc, ci peste o săptămână, să mă duc să vorbesc cu părinții, în weekend.
Luni dimineața, tata a venit la Pitești și s-a dus să vorbească cu domnul profesor Popescu. „Poate că ar fi bine…, că dacă nu ia la facultate?”, a zis tata. Domnul Popescu i-a răspuns: „Lasă băiatul în pace, să dea la Fizică. Dacă nu intră la facultate, eu îți dau mașina mea! Dacă intră, îmi dai tu mie 5.000 de lei!”. Tata s-a ridicat, convins, a dat noroc și a plecat. A dat răspunsul, iar eu am mers pe drumul meu.
Deci a fost decizia mea 100%!
- ▼Ați făcut meditație?
– Niciodată! Nici măcar o oră!
- ▼ Ați intrat din prima?
– Sigur că da! Am fost al 8-lea din 25. Tata, când citea lista cu admiși, a luat-o de jos în sus. Și l-a luat inima, că nu mă găsea. Dar, când m-a văzut, a fost bucurie mare!
Am muncit foarte mult, amândoi. Făceam și meditații, nu cu mulți copii odată, cu câte unul, maximum doi!
- ▼Cum și când v-ați căsătorit?
– M-am căsătorit în 1992. Pe soția mea am cunoscut-o la serviciu, v-am spus, era dozimetrist în laborator. Ea a lucrat acolo imediat după liceu, iar facultatea a făcut-o la Pitești, facultatea de subingineri.
- ▼ Nu erați bogat, în 1992.
– Și nici soția. Am început de jos, am muncit foarte mult, amândoi. Făceam și meditații, nu cu mulți copii odată, cu câte unul, maximum doi. Dar eram foarte căutat, pentru că intrau la facultate. Țineam la tata banii pe care-i strânsesem și eu, cam cât o jumătate de Dacie. Iar când a murit tata – moarte fulgerătoare, care ne-a dat complet peste cap! – am folosit și banii mei și am mai rămas cu 5000 de lei datorii. La Institut nu erau salariile cine știe ce, dar aveam niște bonusuri, cele de categorie nucleară, era normal. Încet, încet, am strâns bani. A venit copilul, în 1993. În 1995, am cumpărat un apartament cu 4 camere (pe care-l am și acum, acolo stă mama mea), cu aceiași bani cu care am vândut garsoniera, culmea! Acolo am stat până ne-am făcut casă, în care ne-am mutat în 2007. Casa am luat-o la roșu, am făcut noi niște modificări și finisajele.
Cristian Gentea
- ▼ Doamna a plecat de la Institut. Când și de ce?
– În 1999. A plecat în asigurări de viață, la Nederlanden. Acolo a performat absolut tot timpul! De aceea a fost selectată pentru bancă, pentru ING. A luat, la început, o franciză, la Pitești, după care a luat-o și pe a doua, la Târgoviște. Este foarte ambițioasă! O perioadă, soția mea lucra și la Institut, iar la ora 16:00 venea de la serviciu și continua munca, lucrând pe partea de asigurări, până noaptea la 22:00!
Era foarte insistentă, a știut exact ce trebuie să facă, și-a făcut o echipă… La un moment dat, când a văzut că merge și că începuse să câștige bine, a renunțat la serviciul de la Institut.
- ▼ Dar erau domenii foarte diferite! Acolo, fizică atomică, aici, economie. Cum a reușit?
– Asta am și apreciat foarte mult la ea, pe partea profesională. A făcut facultate, toate cursurile posibile, a făcut The Open University… Este foarte ambițioasă! Îți trebuie mult curaj! Eu nu știu dacă aveam curajul ăsta, să intru într-un domeniu ca cel în care a intrat ea, luând-o de la zero. Eu și acum vă spun, dacă mă întrebați, că nu-s de acord cu a doua franciză, de la Târgoviște.
- ▼ De ce?
– Pentru că e femeie și muncește foarte mult! Ea nu avea permis de conducere, rețineți! Și-a luat permis destul de târziu, când a văzut că nu se mai putea descurca fără mașină. Iar acum conduce 200 km pe zi. E greu și pentru un bărbat, darămite pentru o femeie. Ușor nu e!
- ▼Chiar așa: cine muncește mai mult, acum? Dumneavoastră sau doamna?
– Amândoi. Și ea vine la fel de târziu, e obosită. Și mama ei are probleme de sănătate și mama mea, mergem dintr-o parte în alta. E greu.
- ▼Cine aduce mai mulți bani în casă?
– Soția.
- ▼Cu mult mai mult?
– Cred că da! Eu am indemnizația de primar și pensia. O pensie normală, nu specială, una la limita de vârstă. După 33 ani de muncă, dintre care 25 ani, în condiții speciale.
Cosesc iarba, merg la vie, stropesc prunii, fac țuică
- ▼Fata dumneavoastră a înclinat spre partea economică, a urmat studii economice, chiar în Anglia.
– Fata mea a învățat foarte bine. A făcut facultatea de matematică, cu specializarea matematică-economie. Când mi-a plecat de acasă, la 18 ani, am plâns cum n-am plâns decât atunci când a murit tata, credeți-mă! E acolo de 12 ani! A avut șansa (ar spune soția mea, eu aș spune neșansă, că vreau să se întoarcă acasă, sunt egoist) să plece într-o școală de vară, în 2011 (era între clasele a X-a și a XI-a), la Oxford. A fost singurul român din grupul respectiv. Știa engleză bine, dar am vrut să meargă să vorbească numai engleză, în cele 3 săptămâni. A fost foarte bine și a fost așa încântată, încât, la întoarcere, ne-a spus: „Eu fac facultatea la Londra!”A aplicat și a fost primită la 4 facultăți mari. Și-a ales-o pe cea care era cea mai bună din Europa pe economie și a patra, în lume.
- ▼Nu era scumpă?
– A avut credit, pe care și l-a plătit singură. Masteratul l-am plătit noi. Pe an, 8.500 de lire, în total a costat totul vreo 20.000 de lire.
- ▼E un om realizat, fata dumneavoastră…
– Da! M-am bucurat că și-a luat un apartament, cu credit! 500.000 lire a costat apartamentul, din care 350.000 lire a fost creditul la bancă. Ea își plătește creditul! Iar ce îi revine ca bonusuri anuale și dividendele (au toți dividende, la firma unde lucrează!), tot la credit îi duce! Și l-a scăzut, l-a dus cam la jumătate acum.
- ▼ Unde lucrează?
– La un fond de investiții american. Ea investește banii clientului, face tot ce se poate să aibă un profit. La un moment dat, având experiență, deja, și-a dat seama când a început să fie în pierdere și a spus: „Trebuie să vindem! Acum!” Clienții au ascultat-o și au vândut. A doua zi a căzut totul și s-a dovedit că a avut dreptate. Clientul a trimis scrisoare de mulțumire fondului – am văzut-o! – adresată Cristianei.
- ▼Vă duceți foarte des la țară, știu că vă place: vă stropiți pomii, vă faceți vinul… Cum e?
– Vinerea, cum s-a terminat programul, am plecat! Întâi merg la mama să-i duc mâncare, să aibă sâmbătă și duminică. Îi trimitem și soacrei, pentru vineri, că apoi se duce soția să-i gătească. Doar mă schimb (am bagajele făcute!) și fug la țară. Cum trec de Moșoaia, mă liniștesc ca prin farmec! Telefonul îl „uit” în mașină, intru pe poartă și încep: cosesc iarba, merg la vie, când e de stropit, stropesc prunii, dacă îmi spune sora mea să vopsesc ceva, o fac. Când e timpul, fac țuică, cu un vecin care mă ajută. Orice muncă fizică pentru mine, acolo, e o plăcere! E o ambianță plăcută. Vin vecinii, vine primarul: ei îmi spun ce s-a mai întâmplat prin sat, mă întreabă dacă dau o țuică, eu o dau, îi pun la masă…
Material publicat în Ancheta.
Foto din ediția tipărită.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonlinre.ro:
