Cristian Gentea: Prind contur bazinul de înot didactic, grădinița și baza sportivă

de | 12.03.2025 10:47 | Pitești, Administrație

Primarul Piteștiului, Cristian Gentea, a anunțat progrese semnificative pe șantierele din Prundu și Găvana. În Prundu, se finalizează lucrările la bazinul de înot didactic, grădinița și baza sportivă, în timp ce în Găvana, creșa Albina se apropie de finalizare.

Sursă foto: FB Cristian Gentea.

Pe 15 aprilie anul trecut primarul Cristian Gentea anunță că se începe și construcția Bazinului de înot didactic și de agrement de la Colegiul Tehnic ”Costin D. Nenițescu”, din fondurile Companiei Naționale de Investiții. Noul bazin va avea dimensiunea de 15,40 metri x 25,02 metri. Gradenele au locuri pentru 124 de spectator, plajele laterale vor avea 2,00 metri, iar cele de capăt 6,85 metri. Complexul este dotat cu: o sală de forță și una pentru gimnastică aerobică, vestiare, dar și spații tehnice, parcări și amenajări exterioare. Constructorul are termen de finalizare al proiectului până în acest an. Grădinița din Bulevardul Petrochimiștilor, în cadrul Școlii Gimnaziale „Mircea Eliade” va fi dotată în baza unui proiect depus de municipalitate, cu fonduri de la CNI! Valoarea proiectului este de 1.000.000 de euro! Grădinița va avea 1000 de mp, va deservi 120 de preșcolari organizați pe 6 grupe, în sistem cu program prelungit. Unitatea va dispune de toate dotările: bucătărie, cabinet medical, vestiare, grupuri sanitare, spălătorie, birouri etc. Creșă mică – cartier Găvana, Complex Albina va avea o capacitate de 4 grupe.

Sursă foto: FB Cristian Gentea. Sursă foto: FB Cristian Gentea. Sursă foto: FB Cristian Gentea.

”Se lucrează intens pe șantierele din Prundu și Găvana!

În Prundu prind contur bazinul de înot didactic, grădinița și baza sportivă, iar în Găvana – lucrările la creșa Albina sunt aproape de finalizare.”, a transmis primarul Piteștiului, Cristian Gentea.

Sursă foto: FB Cristian Gentea.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Doi oameni salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. O persoană și-a pierdut viața

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole