Veste bună transmisă de primarul Cristian Gentea fanilor echipei de fotbal FC Argeș.
Astăzi, 12 iunie a fost semnată autorizaţia de construire a noului stadion.

Foto: Facebook Cristian Gentea
Cea mai mare investiție publică din Pitești din ultimii 35 de ani, investiție pentru care am luptat încă din prima zi în care am venit în primărie, are cale liberă: astăzi, 12 iunie 2025, am semnat autorizaţia de construire a noului stadion!!
Compania Națională de Investiții poate da acum ordinul de începere a lucrărilor la Stadionul „Nicolae Dobrin”, a transmis edilul municipiului Pitești.

Foto: Facebook Cristian Gentea
Vă reamintim că stadionul este o investiție CNI de aproape 100 de milioane de euro.
Arena stadionului va avea o capacitate de maximum 15.200 de spectatori. Stadionul va avea trei etaje cu iluminare în culorile alb-violet. Va avea de asemenea o sală de antrenament multifuncțională, spații de alimentație publică, birouri și mai multe spații dedicate presei. Arena va avea subsol, parter și 3 etaje, iar în interior vor fi: o sală de forță, două săli pentru saună, o sală de recuperare, un cabinet medical, un cabinet antidoping, un foaier de primire specială, dar și puncte comerciale. Stadionul va avea un teren de joc înierbat pentru fotbal, incinta având dimensiunile 105 metri x 68 metri, la care se adaugă suprafața de gardă de 5 metri perimetral. Totodată, clădirea se împarte în patru zone distincte: tribuna de vest, tribuna de est, peluza de nord și peluza de sud. Numărul de locuri de parcare este de 457, dintre care: 229 în subsol, 51 de locuri pe peluza sud, 105 locuri pe tribuna est și 72 de locuri la suprafață.
Foto: Facebook Cristian Gentea
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: