Pe 20 noiembrie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției de Prevenire și Combatere a Migrației Ilegale și a Infracționalității Transfrontaliere, în colaborare cu inspectoratele teritoriale ale Poliției de Frontieră Iași și Sighetu Marmației, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au efectuat 90 de percheziții domiciliare. Acestea au vizat sedii ale unor instituții publice și locuințe din județele Botoșani, Suceava și municipiul București.
Ancheta penală investighează infracțiuni grave, precum luare și dare de mită, trafic și cumpărare de influență, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și fals informatic.
Potrivit Poliției de Frontieră Română, rețeaua implicată opera prin intermediul unor funcționari publici din două servicii de evidență a populației din județul Botoșani, facilitând eliberarea unor cărți de identitate neconforme realității pentru cetățeni din Republica Moldova, Ucraina și Federația Rusă.
Documentele de identitate românești erau obținute pentru cetățeni străini, stabilindu-se domiciliul acestora la imobile care aparțineau unor cetățeni români decedați, netransportabili sau plecați în străinătate, fără acordul acestora. Funcționarii întocmeau declarații false de luare în spațiu și alte documente contrafăcute, în unele cazuri fiind falsificate inclusiv semnături sau adeverințe emise de primării.
Într-o comună din Botoșani, aproximativ 10.000 de cetățeni străini figurează cu domicilii fictive, multe dintre acestea fiind stabilite fără acordul proprietarilor sau în baza unor documente false.
Pentru obținerea unui act de identitate românesc, beneficiarii plăteau sume cuprinse între 350 și 400 de euro. Banii erau împărțiți astfel:
- 100-150 de euro/persoană celor dispuși să ia în spațiu, în mod fictiv, cetățeni născuți în Republica Moldova, Ucraina și chiar în Federația Rusă, la imobile pe care le dețin, în marea lor majoritate fără titlu locativ valabil, cunoscând că aceștia nu vor locui vreodată la adresă;
- între 50-100 de euro/persoană funcționarilor publici din cadrul Serviciului de evidență al persoanelor din cadrul primăriilor pentru îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu în legătură cu primirea, introducerea, fără drept, în RNEP de date neconforme realității, care se referă la domiciliul persoanei, cunoscând că este fictiv, dar și a altor date de identificare a persoanei, precum și eliberarea în regim de urgență a cărților de identitate neconforme realității; există situații când în două zile beneficiarul a obținut atât cartea de identitate cât și pașaportul;
- 50 de euro se împărțeau altor funcționari din cadrul celor două primării pentru eliberarea unor documente necesare emiterii actelor de identitate și anume chitanțe, adeverințe de rol fiscal, efectuarea de copii de pe documentele de stare civilă, dar și taxa pentru eliberarea documentelor, în valoare de 7 lei.
În urma descinderilor, anchetatorii au ridicat numeroase documente și alte probe relevante pentru desfășurarea investigației. Ancheta continuă pentru identificarea tuturor persoanelor implicate și pentru stabilirea prejudiciului cauzat prin aceste activități ilegale.
Captură video Poliția de Frontieră Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro