Cupluri de hoți prinse după ce au dat spargerea!

de | 07.01.2023 20:08 | Eveniment, Județean, Știri

Polițiștii din stațiunea Predeal, au prins astăzi, în trafic, un autovehicul în care se aflau două cupluri de hoți. Tinerii, două fete și doi băieți – cu vârsta cuprinsă între 21 și 25 de ani, au dat spargerea într-o locuință din Predeal, faptă petrecută la data de 30 decembrie 2022, potrivit romania24.ro.

Asupra acestora a fost găsită o sumă importantă de bani, care provine din mai multe infracțiuni, toate săvârșite cu același mod de operare, pe raza județului Mureș.

Atât autovehiculul cu care se deplasau, cât și sumele de bani au fost luate, în vederea instituirii măsurii asiguratorii a sechestrului.

Făță de cei patru suspecți, în baza probatoriului existent, A fost dispusă măsura de reținere aspra celor patru suspecți, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, iar la data de 05.01.2023 persoanele au fost prezentate instaței de judecată, unde pentru o tânără din grup, judecărorul a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.

 

Foto descriptiv.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

(VIDEO) Bărbat mort în urma unui accident în Argeș!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Predeal