Un nou cutremur a avut loc în România! Cât de puternic a fost seismul

de | 05.07.2024 08:10 | Național, Eveniment

Un cutremur slab a avut loc în noaptea de joi spre vineri în zona seismică Vrancea, județul Vrancea.

Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), seismul a avut loc la ora 00:25:43 și s-a produs la adâncimea de 122.5 km.

Mișcarea tectonică a avut magnitudinea ml 3.4 și s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: la 38 kilometri vest de Focșani, la 61 kilometri nord de Buzău, la 73 kilometri est de Sfântu-Gheorghe, la 84 kilometri est de Brașov, la 96 kilometri sud-vest de Bârlad, la 98 kilometri nord-est de Ploiești, la 98 kilometri sud de Bacău.

Câte cutremure au avut loc în luna iulie

De la începutul lunii iulie și până în prezent au fost înregistrate trei seisme pe teritoriul României. Cel mai semnificativ dintre acestea este cel produs astăzi, 05 iulie 2024, conform specialiștilor.

Recomandările pompierilor în caz de cutremur

ISU Argeș recomandă cetățenilor să fie precauți și să ia următoarele măsuri:
  •  fixați mobilierul care se poate deplasa în timpul unei mișcări seismice de un perete sau alte elemente de construcție solide;
  • amplasați obiectele grele care vă pot răni în partea de jos a încăperilor;
  • stabiliți cu membrii familiei un plan de protecție în caz de cutremur;
  • asigurați-vă o minimă rezervă de urgență, formată din apă, alimente neperisabile, lanternă, aparat radio portabil, acumulatori și medicamente de bază.
În cazul în care ați fost  surprins de cutremur, în primul rând, păstraţi-vă calmul și liniștiţi persoanele din jur. În acest caz, recomandările pompierilor sunt următoarele:
  • Dacă vă aflați între o clădire, în spații comerciale, și se declanșează un cutremur, păstrați-vă calmul.
  • Protejați-vă sub o grindă sau lângă un perete interior de rezistență.
  • Îndepărtați-vă de ferestre, rafturi cu mărfuri, pereți exteriori sau alte obiecte care pot vătăma.
  • Nu ieșiți și nu fugiți pe scări, evacuarea din clădire se realizează coordonat după terminarea cutremurului și verificarea căilor de evacuare.

Foto descriptiv Evenimentul Zilei

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Piteșteni trimiși în judecată pentru furt de material feros

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Bacău | Buzău | Focșani | Ploiești | Târgu-Ocna | Vrancea