Dacia Sandero, cea mai vândută mașină din Europa în 2024

de | 06.01.2025 10:04 | Județean, Economic, Importante

Dacia Sandero a fost cea mai vândută mașină din Europa în 2024. Peste 247.000 de unități Sandero au fost comercializate anul trecut în întreaga Uniune Europeană. Modelul a reușit să devanseze branduri consacrate precum Volkswagen Golf, care a înregistrat 199.546 de unități vândute.

Top 10 cele mai vândute mașini din Europa

Potrivit Adevarul, Dacia Sandero ocupă primul loc în clasament, urmată de modele precum Volkswagen Golf, Renault Clio, Volkswagen T-Roc, Peugeot 208, Tesla Model Y, Vokswagen Tiguan, Skoda Octavia, dar și Toyota Yaris.  În top 10 se regăsește și Dacia Duster, pe locul 10, cu 157.287 de unități vândute. Acest lucru demonstrează că marca Dacia și-a câștigat un loc solid pe piața europeană.

cats - Dacia Sandero, cea mai vândută mașină din Europa în 2024

Dincolo de titulatura extrem de importantă de lider al clasamentului anual al pieței europene, Dacia Sandero se poate mândri și cu depășirea unor rivali cu nume grele pe piața auto.

De ce este atât de căutată Dacia Sandero?

Unul dintre motivele principale pentru care Sandero este atât de populară îl reprezintă prețul său competitiv. În Marea Britanie, de exemplu, prețul de bază începe de la 13.795 de lire sterline, iar în Germania, Sandero costă aproximativ 11.500 de euro pentru echiparea standard. Versiunea Stepway pornește de la 14.500 de euro și poate ajunge, complet echipată, la 17.200 de euro.

În Marea Britanie, prețul unui Sandero începe de la 13.795 de lire. În ciuda prețului mic, totuși vine cu o echipare generoasă. Adică dispune de aer condiționat, cruise control cu limitator de viteză, geamurile din față electrice, plus caracteristici decente de siguranță. La toate acestea se adaugă un media control system, bazat pe conectarea la un smartphone. În tot acest timp, prețul unui Sandero, în Germania, pornește de la 11.500 de euro, cu echiparea strandard. În timp ce Stepway pornește de la 14.500 de euro. Cu dotări la maxim, un Stepway ajunge la 17.200 de euro. Un târg bun, pentru ceea ce are”, arată specialiștii de la autoevolution.com.

Pe lângă preț, Dacia Sandero se remarcă și prin versatilitate. Este un model compact, potrivit pentru oraș, dar suficient de spațios pentru călătorii mai lungi. Garda la sol mai înaltă face ca Sandero să fie potrivită și pentru drumuri de țară, fiind ideală pentru utilizări mixte.

Dincolo de preț, alte publicații de profil subliniază faptul că Sandero este mai spațioasă decât majoritatea modelelor break din aceeași categorie, iar interiorul său este construit din materiale durabile.

Sandero este mai ieftină decât orice alt break european. Cu toate acestea este mai mare decât majoritatea. Iar interiorul este mult mai spațios, decât pare din exteriorul caroseriei. Materialele pentru interior au fost alese pentru a rezista cât mai mult, la un preț mic, în defavoarea plăcerii tactile.(….) Dacia se dovedește impresionant de economică, deasemenea. Având în vedere prețul exorbitant la combustibil în majoritatea țărilor europene, asemenea caracteristică este vitală”, arată specialiștii de la Car and Driver. Pe scurt, o mașină ieftină, nepretențioasă în trafic, ce poate fi utilizată atât la nivel urban cât și pe drumuri de țară. La care se adaugă un consum mic. „Succesul modelului Sandero nu este o surpriză. Cu un preț care pornește de la doar 12.000 de euro, este o opțiune atractivă pentru clienții care țin la bugetul lor. Acest hatchback compact este perfect pentru a șofa prin orașele europene iar eficiența sa în materie de combustibil îl face la fel de economicos ca un EV”, arată și cei de la arenaev.com

Un alt succes notabil este al Ford Puma, produs la fabrica Ford Otosan din Craiova, care a devenit cea mai vândută mașină din Marea Britanie.

România a produs în 2024 peste 600.000 de autovehicule, dintre care 350.000 la uzina Dacia din Mioveni și aproximativ 250.000 la fabrica Ford Otosan din Craiova. Acest volum de producție a generat o contribuție de 15 miliarde de euro la economia națională.

Industria auto nu este singura care demonstrează performanța economică a României. În 2024, țara noastră a înregistrat și alte realizări notabile.

România a devenit anul trecut cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană, depășind Olanda și Germania.

Tot România e cel mai mare producător de fibră optică din UE, cel mai mare exportator de grâu și orz,  doilea cel mai mare producător de biciclete din UE, al doilea cel mai mare producător de miere.

Foto:

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Se reiau lucrările de reparații la Podul Prieteniei, începând cu 8 ianuarie

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Craiova | Dacia | Dacia Duster | Dacia Sandero | Ford Otosan | Germania | Marea Britanie | Mioveni | Olanda | Puma | Renault | Toyota | Uzina Dacia