Dani Mocanu a fost implicat recent într-un accident rutier. Manelistul a lovit un cal.
Incidentul s-a petrecut în toiul nopții, pe drumul dintre Pitești și Brașov, în localitatea Stâlpeni. Artistul se deplasa cu mașina sa de lux, un BMW, iar la un moment dat un cal lăsat nesupravegheat a pătruns pe carosabil. Din păcate, impactul a fost inevitabil.
Manelistul nu era la volan, se afla pe scaunul din dreapta și mergea acasă, la Ștefănești. În urma impactului foarte violent animalul a murit la scurt timp, iar șoferul manelistului era cat pe ce să iasă în decor.
La fața locului au intervenit polițiștii pentru a vedea în ce circumstanțe s-a produs accidentul, dar și un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor.
Din fericire, deși vehiculul a suferit avarii serioase, Dani Mocanu a scăpat nevătămat.
Până acum nu a fost identificat proprietarul animalului, care nu avea microcip.
Dani Mocanu nu ratează nicio ocazie să își tină urmăritorii la curent cu tot ceea ce se întâmplă în viața sa, indiferent despre ce ar fi vorba. La fel s-a întâmplat și în cazul accidentului, manelistul a făcut un clip video pe TikTok unde a arătat oamenilor ce i s-a întâmplat.
„Doar mie mi se poate întâmpla așa ceva! Cel mai ghinionist om sunt”, a spus Dani Mocanu într-un videoclip de pe TikTok.
@danimocanuoficial11111
Sursă foto: Captură video TikTok Dani Mocanu
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
A murit Alain Delon. Actorul francez s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani