David Popovici a ratat podiumul în finala de la 200 metri liber, la Campionatele Mondiale de la Fukuoka

de | 25.07.2023 14:49 | Eveniment, Național, Știri

David Popovici a participat astăzi la  finala de la 200 de metri liber a Campionatelor Mondiale de Natație.

Sportivul român a terminat pe locul 4, deși a fost primul la ultima întoarcere. El a încheiat cursa în 1:44.90 s. și nu a prins podiumul.

Proba a fost câștigată de britanicul Matthew Richards (1:44.30), urmat de compatriotul său Tom Dean (1:44:32) și de sud-coreeanul Sunwoo Hwang (1:44:42), relatează playsport.ro

David Popovici, în vârstă de 18 ani, s-a calificat în ultimul act al probei cu cel mai bun timp din semifinale 1:44.70, iar astăzi a înotat pe culoarul 4.

La Fukuoka, el va evolua şi în proba de 100 m liber, ale cărei serii sunt programate pe 26 iulie.

Vă reamintim că, duminică, David Popovici a primit premiul pentru „Cel mai bun înotător din lume la masculin 2022”, la deschiderea Campionatului Mondial de Nataţie din Japonia.

În 2022, sportivul român legitimat la CS Dinamo  a cucerit medaliile de aur la Campionatele Mondiale de la Budapesta, dar şi la Campionatele Europene de la Roma, în probele de 100 şi 200 de metri liber.

sursa foto: Facebook/ Federația Română de Natație

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

David Popovici s-a calificat în finală la Campionatele Mondiale din Japonia! A avut cel mai bun timp

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Budapesta | David Popovici | Dinamo | Japonia | Roma