Deputatul Adrian Miuțescu: Blocarea lucrărilor la bulevardul Pardon a fost o mare nedreptate

de | 10.02.2023 13:56 | Știri, Câmpulung Muscel, După locație, După subiect, Județean, Politic

Deși lucrările la bulevardul Pardon din Câmpulung au fost oprite după ce Prefectura Argeș a cerut pe 16 mai 2022, la Tribunalul Argeș, anularea autorizației de construcție, iată că autoritățile din Câmpulung au câștigat procesul în primă instanță. Anunțul a fost făcut de deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei, în postarea publicată pe pagina acestuia de Facebook. În acest context, Miuțescu o felicită pe Elena Lasconi, primarul de la Câmpulung, și îl acuză pe prefectul Radu Perianu că ”a acționat la comandă politică când a anulat autorizația de construire”.

”Decizia de azi a Tribunalului Argeș este o veste excelentă pentru câmpulungeni, care au trebuit să îndure timp de jumătate de an lucrările neterminate de la bulevardul “Pardon”, fix în mijlocul orașului. Blocarea lucrărilor a fost o mare nedreptate, pe care Tribunalul Argeș iată, o îndreaptă acum.

Deși decizia este în primă instanță, se dovedește faptul că prefectul Radu Perianu a acționat la comandă politică când a anulat autorizația de construire.

Folosirea funcției pentru interese meschine îl descalifică, acesta acționând cu resursele Instituției Prefectului Argeș și pârghiile oferite de o numire politică nemeritată. Radu Perianu, orbit de năzuințe politice, a ajuns însă să fie în total dezacord cu interesele comunității muscelene.

O felicit pe doamna primar Elena Lasconi pentru reușita de azi și sper ca municipiul Câmpulung Muscel să aibă, în cel mai scurt timp, bulevardul și zona pietonală pe care le merită”, a scris Adrian Miuțescu pe pagina de Facebook.

Foto descriptiv. Sursă foto: Facebook Adrian Miuțescu.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Deputatul Adrian Miuțescu, despre propunerea liberalilor de comasare a alegerilor: „Oamenii vor fi bulversați dacă la urne vor avea în față 6 buletine de vot!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Adrian Miuțescu

Ultimele articole