anchetaonline.ro

Deputatul AUR Bogdan Velcescu cheamă la protestul din 15 ianuarie împotriva „legii Vexler”

de | 12.01.2026 15:43 | Din ediția tipărită, Județean, Politic

AUR își anunță participarea la protestul din 15 ianuarie, organizat în Piața Universității din București, împotriva așa-numitei „legi Vexler”, act normativ care sancționează promovarea ideologiilor fasciste, legionare și negarea Holocaustului. Deputatul AUR de Argeș, Bogdan Velcescu, îi îndeamnă pe susținători să iasă în stradă, într-un mesaj cu un ton provocator, distribuit pe rețelele sociale.

„Pe 15 ianuarie 2026, ne vedem la Universitate! Trebuie să le reamintim că Vexi a scăpat din zgarda ideologică.”, a transmis Velcescu într-o postare în care îi atacă direct pe autorii și susținătorii legii, folosind un limbaj conspiraționist și referințe ideologice dure.

Apelul deputatului AUR vine în contextul în care George Simion, președintele partidului, a anunțat oficial că AUR va participa la protestul organizat de Claudiu Târziu, fost cofondator al AUR, plecat din partid în 2025 și fondator al formațiunii „Acțiunea Conservatoare”. Deși relația politică dintre AUR și Claudiu Târziu este una tensionată, Simion a declarat că partidul său va fi „alături de orice protest serios împotriva actualei guvernări”.

Legea nr. 217/2015, cunoscută în spațiul public drept Legea Vexler, a fost inițiată de deputatul Silviu Vexler și modifică OUG 31/2002. Actul normativ interzice organizațiile, simbolurile și propaganda de tip fascist, legionar, rasist sau antisemit și sancționează negarea sau minimalizarea Holocaustului.

Deși legea a fost adoptată în baza angajamentelor internaționale ale României și a recomandărilor Comisiei Wiesel, ea a fost contestată de-a lungul anilor de mai multe voci din societatea civilă, din mediul academic și din zona politică. Criticii susțin că formulările sale sunt prea vagi, lăsând loc interpretărilor arbitrare, și că ar putea afecta libertatea de exprimare, cercetarea istorică sau dezbaterea publică.

AUR și liderii săi folosesc aceste critici pentru a argumenta că legea ar deveni un instrument de „cenzură ideologică”. În acest sens, Bogdan Velcescu și alți reprezentanți ai partidului susțin că protestul din 15 ianuarie este unul „pentru libertate”, nu unul care ar legitima ideologii extremiste.

Material realizat de Iulia Bădulescu.

Sursă foto: editia tiparita

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Bogdan Velcescu. AUR: „Mi se pare fascinant că în România anului 2025 de vină a fost opoziția pentru orice a mers greşit în arcul puterii!”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole