S-a deschis! La ”Toamna piteșteană”, găsiți produse de sezon la prețuri accesibile

de | 04.10.2024 16:17 | Pitești, Administrație

  • A început Festivalul „Toamna piteșteană”, ediția a XVIII-a – târg de produse de sezon, zonă gastronomică tradițională, spectacole și surprize!

Astăzi, în Piața „Vasile Milea”, a avut loc deschiderea celei de-a 18-a ediții a festivalului ”Toamna piteșteană”, în prezența reprezentanților administrației locale și județene. Oferta variată de produse de sezon, expuse de către cei peste 150 de comercianți și producători, în cadrul târgului tradițional al toamnei, a fost apreciată de către cei prezenți, care s-au bucurat de gusturile și de culorile celui mai bogat anotimp: legume și fructe – proaspete și conservate, produse apicole și zaharoase, must, vin, flori, pomi fructiferi, plante ornamentale, bulbi, lavandă, material dendrofloricol, plante medicinale, ceaiuri, produse de artizanat, precum și produse alimentare tradiționale din carne și lapte. Prețurile sunt accesibile!

Administrația locală din Pitești anunță că deschiderea oficială a festivalului a fost celebrată și prin spectacolul muzical extraordinar, susținut pe scena amplasată special în Piața Milea. La deschiderea oficială, au fost prezenți și senatorul PSD de Argeș, Ovidiu Puiu, deputatul PSD de Argeș, Nicolae Georgescu, vicepreședintele CJ Argeș, Marius Nicolaescu, precum și alte personalități. Spectacolul a început cu recitalul susținut de Emma de la ZU și Tavi Colen și continuă până la ora 18:00 cu un spectacol susținut de orchestra „Doina Argeșului”.

”Am deschis Festivalul tradițional „Toamna piteșteană”!

Legume și fructe – proaspete și conservate, produse apicole și zaharoase, must, vin, flori, pomi fructiferi, plante ornamentale!

Anul acesta avem o noutate – deschidem și o zonă gastronomică tradițională, dar vă invităm și la spectacole de muzică!

Să ne bucurăm de cele 2 săptămâni de festival!”, a punctat primarul Piteștiului, Cristian Gentea, în mesajul de deschidere. 

Sursă fotoâ:, Primăria Municipiului Piuetști. Sursă fotoâ:, Primăria Municipiului Piuetști. Sursă fotoâ:, Primăria Municipiului Piuetști.

Sursă fotoâ:, Primăria Municipiului Piuetști.Sursă fotoâ:, Primăria Municipiului Piuetști.

Organizată de Primăria Municipiului Pitești, prin Salpitflor Green S.A., ediția acestui an a festivalului „Toamna piteșteană” se desfășoară în perioada 4 – 18 octombrie, oferind, pe lângă piața volantă amenajată în Piața „Vasile Milea”, spectacole și surprize care completează atmosfera de sărbătoare a toamnei:

  • zonă gastronomică, în care vizitatorii târgului se pot bucura de gustul specific al bucatelor tradiționale românești;
  • foto cornere atractive, create de specialiștii Salpitflor pentru încântarea ochiului, dar și pentru a genera amintiri frumoase, alături de cei dragi;

Programul stabilit de organizatori cuprinde:

Miercuri, 9 octombrie:

  • 17:00 – 19:00 – spectacol susținut de orchestra „Doina Argeșului”;
  • 19:00 – recital Aurel Moldoveanu.

Miercuri, 16 octombrie:

  • 16:00 – 18:00 – spectacol susținut de orchestra „Doina Argeșului”;
  • 18:00 – 19:00 – recital de muzică ușoară – Alexandra Ana-Maria Tăbuș;
  • 19:00 – recital Emma Zu și Tavi Colen.

Sursă foto: Primăria Municipiului Piutești.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Cum pot fi folosiți banii? Ministerul Muncii anunță: De luni ajung ajutoarele suplimentare pentru Galați și Vaslui

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Ultimele articole