Sursele de finanţare ale campaniei electorale duse de Călin Georgescu pentru alegerile prezidenţiale din 2024 continuă să fie motiv de anchetă pentru procurori.
În acest scop, în această dimineață, poliţişti şi procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
au efectuat patru percheziții domiciliare în Pitești şi Râmnicu Vâlcea, la sediile unei firme şi la locuinţele administratorilor acesteia.
Conform unui comunicat emis de PICCJ, descinderile au fost efectuate într-un dosar care vizează „săvârşirea infracţiunilor de coruperea alegătorilor, spălare a banilor, fals informatic şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public”.
Procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 4 percheziţii domiciliare, în judeţele Argeş şi Vâlcea, la domiciliile a două persoane fizice şi sediile sociale şi punctele de lucru a două societăţi. Activităţile au loc într-o cauză penală în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de coruperea alegătorilor, spălare a banilor, fals informatic şi promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public”, a anunţat, astăzi, PICCJ.
Potrivit news.ro, percheziţiile au avut loc atât la sediile Flamicom Impex și Fly Isport, cât şi la locuinţele administratorilor companiei.
Surse judiciare afirmă că autoturisme înmatriculate pe firma Flamicom Impex S.R.L. sunt folosite frecvent de Călin Georgescu.
De la sediul administrativ al firmei din Pitești s-au ridicat documente, care au fost duse direct la București, la Parchetul General.
Procurorii au căutat contracte de închiriere sau de sponsorizare, forma sub care mașinile au fost folosite de Călin Georgescu.
Florentin Popescu, managerul Flamicom este piteștean, a studiat la Liceul Economic și Universitatea din Pitești. Este, conform profilului de social media, un urmăritor al curentului Călin Georgescu, având – printre paginile preferate – pe cea a fostului candidat la președenție, pe cea a brașoveanului Călin Donca, dar și pe cea a Cristelei Georgescu, numită „Împuterniciri”.
SC Flamicom Impex SRL este o companie românească, înființată în 1992, cu activitate principală în domeniul comerțului cu automobile. În 1998, societatea a început să opereze oficial la sediul din Pitești, având ca activitate principală vânzările de vehicule și servicii conexe, cum ar fi comercializarea pieselor și accesoriilor auto, întreținerea și repararea vehiculelor, precum și inspecțiile tehnice periodice.
Flamicom Impex a devenit concesionar oficial al brandului Dacia în 1998, iar în 2002, compania a extins activitatea deschizând o reprezentanță în Râmnicu Vâlcea pentru a răspunde cerințelor clienților din zonă. În 2005, societatea a obținut statutul de concesionar Renault și, începând cu 2011, a devenit și reparator autorizat al brandului Nissan.
Foto: news.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Elena Lasconi: ”Rusia a ajuns să îl susțină pe față și oficial pe Călin Georgescu”