La invitația Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România, Consiliul Județean Argeș s-a înscris în competiția Destinația Anului 2025, cea mai importantă competiție de turism la nivel național, organizată cu scopul de a aduce în prim-plan cele mai frumoase locuri din țara noastră. Potreivit informării publicate, CJ Argeș s-a calificat în competiția „Destinația Anului” cu 3 destinații turistice. Conform calendarului competiției, până pe 24 ianuarie 2025, destinațiile calificate vor fi evaluate pe baza unui set de criterii obiective și măsurabile. Top 10 destinații din fiecare categorie sunt selectate ca finaliste.
Conform regulamentului, fiecare Consiliu Județean a putut nominaliza gratuit maxim 3 destinații, la alegere, în oricare dintre cele 7 categorii desemnate, respectiv: Orașe care inspiră, Stațiuni Balneo-Climaterice, Tărâmuri fermecate, Sate de poveste, Distracție și aventură, Cultură și educație, Cea mai bună Promovare.
Ținând cont de cerințele prevăzute în regulament, Consiliul Județean Argeș s-a înscris în competiția Destinația Anului 2025 cu următoarele nominalizări:
- La secțiunea “Cultură și educație”: Muzeul Golești – leagănul istoriei moderne a României
- La secțiunea “Tărâmuri fermecate”: Valea Argeșului – adevăratul ținut al lui Dracula
- La secțiunea “Orașe care inspiră”: Orașul Regal Curtea de Argeș.
Muzeul Golești este locul în care cultura, istoria și educația se împletesc armonios, oferind miilor de copii și tineri adevărate lecții de istorie și civilizație românească. Aici și-au găsit locul numeroase colecții și exponate de mare valoare, ce oferă vizitatorilor o incursiune fascinantă în trecutul bogat al națiunii române, în istoria familiei Golescu și a epocii de renaștere națională, care a debutat cu Revoluția din 1821.
Valea Argeșului, poarta de intrare către Transfăgărășan, reprezintă una dintre cele mai frumoase zone din România, un tărâm fermecat, învăluit de mister și legendă, cu natură sălbatică, peisaje montane spectaculoase, splendoarea crestelor munților Făgăraș, cu Vârful Moldoveanu – “Acoperișul României”, lacuri glaciare și cascade impunătoare. În zona de nord a Argeșului, se remarcă, în inima muntelui, câteva dintre bijuteriile turismului argeșean: Cetatea Poienari – adevărata cetate a lui Dracula, Transfăgărășan – drumul dintre nori, care șerpuiește prin munți într-un peisaj natural uimitor, Lacul de acumulare și Barajul Vidraru – cel mai mare baraj în arc din România.
Curtea de Argeș, fosta cetate de scaun a Țării Românești, se remarcă prin valoroase construcții de artă și arhitectură, de la celebra Mănăstire Curtea de Argeș și Necropola Regală, unde își dorm somnul de veci regii și reginele României, până la Biserica Domnească, cea mai veche ctitorie voievodală din Țara Românească. Curtea de Argeș este locul care concentrează esența spirituală a țării și care impresionează prin istoria fascinantă, păstrând comori importante ale istoriei naţionale. Este orașul care inspiră și care te transpune în atmosfera regală și elegantă din vremurile de altădată.
În total, peste 150 de destinații din 38 de județe s-au calificat în competiția Destinația Anului 2025. Potrivit organizatorilor, miile de nominalizări primite și un juriu format din peste 100 de experți în turism au generat o listă care evidențiază destinații consacrate, dar și locuri mai puțin cunoscute, gata să fie descoperite.
Conform calendarului competiției, până pe 24 ianuarie 2025, destinațiile calificate vor fi evaluate pe baza unui set de criterii obiective și măsurabile. Top 10 destinații din fiecare categorie sunt selectate ca finaliste.
Proiectul Destinația Anului își propune să inspire românii să continue să descopere valorile autentice și frumusețile unice ale țării. Mai multe informații regăsiți pe site-ul: https://www.destinatiaanului.ro/.
Foto dsecriptiv.
Sursă foto: FB CJ Argeș.
Citiți, de aseemnea, pe anchetaonline.ro: