România a fost lovită de un val de frig neobișnuit pentru această perioadă a anului. Deși mai sunt doar câteva săptămâni până la debutul verii, dimineața zilei de astăzi, 12 mai, a fost cea mai rece din ultimii ani, potrivit antena3.ro
În mai multe regiuni din țară s-au înregistrat temperaturi negative, iar în unele stații meteo, valorile minime au coborât sub -7 grade Celsius. Stația de la Călimani a înregistrat chiar și -8 grade, fiind una dintre cele mai scăzute temperaturi raportate.
Temperaturi minime înregistrate luni dimineață, 12 mai:
- -3,6°C la Miercurea Ciuc
- -2,7°C la Bucin
- -2,4°C la Obârșia Lotrului
- -2,3°C la Toplița
- -2,1°C la Joseni
- -1,3°C la Băișoara
- -0,7°C la Ocna Șugatag
- -8°C la Călimani
- -7°C la Iezer
- -7°C la Vf. Omu
- -6°C la Ceahlău
- -6°C la Lăcăuți
- -5°C la Bâlea Lac
- -5°C la Țarcu
- -5°C la Vlădeasa
Vreme rece și în zilele următoare
Prognoza pentru următoarele zile arată că vremea va rămâne deosebit de rece pentru această perioadă, în aproape toată țara. Se anunță ploi, vânt, iar la munte — lapoviță și ninsoare. Temperaturile minime vor coborî până la 2 grade Celsius, iar cele maxime vor urca doar până la 23 de grade, în funcție de regiune.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro