anchetaonline.ro

(VIDEO) Una dintre cele mai de lux zone din Dubai – lovită de rachete!

de | 28.02.2026 19:44 | Eveniment, Național

Una dintre cele mai luxoase zone din Dubai a fost lovită de rachete, sâmbătă, în urma războiului de amploare izbucnit în Orientul Mijlociu. Hotelul de cinci stele Fairmont The Palm, situat pe celebra insulă artificială Palm Jumeirah din Dubai, a fost lovit de o rachetă iraniană.

Imaginile de la fața locului arată flăcări și fum dens care ies din hotel, unul dintre simbolurile luxoase ale orașului. În zonă se aflau, conform unor surse neoficiale, și membri ai personalului militar american, potrivit Adevărul, citând presa internațională.

Biroul de presă din Dubai a confirmat „incidentul” și a subliniat că rănirea a patru persoane a fost asociată cu incendiul declanșat în clădire.

Apărarea civilă din Dubai a confirmat că incendiul provocat este acum sub control. Patru persoane au suferit răni și au fost transferate la unități medicale”, a transmis Biroul de presă din Dubai.

Locuitorii și turiștii din Dubai au fost șocați de exploziile repetate, iar unii au fugit pentru a se adăposti, mai ales în zona Marina. În Abu Dhabi, o persoană și-a pierdut viața după ce resturi căzute dintr-un atac au lovit o zonă rezidențială.

Imagini șocante vin și din Bahrain, unde o clădire cu mai multe etaje a fost lovită de iranieni. Conform Mediafax, atacul s-a soldat cu mai mulți răniți, așa cum arată datele preliminare.

Tot în Bahrain, o bază navală americană a fost lovită de explozii în urma unui atac cu rachete lansat de Iran, simultan cu tirurile îndreptate spre Israel.

Tensiunile din Orientul Mijlociu au escaladat rapid, după ce Iranul a lansat un val de rachete asupra mai multor state din regiune, ca răspuns la atacurile masive ale Statele Unite și Israel împotriva Republicii Islamice.

Operațiunea, denumită „Epic Fury”, a început în cursul dimineții și a declanșat o serie de represalii, iar efectele au fost resimțite imediat în mai multe puncte strategice.

colaj Ancheta/ Foto Radio România/News.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Români blocați în Dubai după anularea zborurilor. O agenție de turism oferă cazare de urgență

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Dubai | Iran | Israel | război | SUA