Vești noi transmise de conducerea Spitalului Orășenesc Mioveni!

Foto: Facebook Spitalul Orasenesc Mioveni
Reprezentanții unității anunță numirea domnului dr. Mihai Cristian Hodorog, medic specialist urolog, în funcția de director medical al unității.
Acesta este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova și format profesional în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, dr. Hodorog a acumulat o experiență solidă în diagnosticarea și tratarea afecțiunilor urologice, atât în regim de urgență, cât și în ambulatoriu.
Dr. Mihai Cristian Hodorog face parte din echipa medicală a spitalului de la Mioveni din aprilie 2023, activând în cadrul Secției de Urologie, acolo unde s-a remarcat prin profesionalism, empatie față de pacienți și implicare constantă în buna desfășurare a activității medicale.

Foto: Facebook Spitalul Orasenesc Mioveni
În calitate de director medical, Dr. Mihai Cristian Hodorog va colabora cu managerul Codruț Schneider într-un parteneriat medical–administrativ orientat spre performanță, dezvoltare și grijă autentică pentru pacient, transmit reprezentanții unității medicale.
Aceștia mai precizează că printre obiectivele sale se numără: creșterea calității actului medical, susținerea formării continue a personalului, eficientizarea circuitelor interne – atât medicale, cât și administrative – atragerea de medici tineri și extinderea paletei de servicii oferite pacienților.
Numirea survine la finalul mandatului interimar deținut de dr. Gabriel Burtea, căruia îi adresăm mulțumiri pentru implicare și efortul depus.Îi dorim mult succes Dr. Mihai Cristian Hodorog în această nouă responsabilitate!”, a mai adăugat conducerea Spitalului Orășenesc Mioveni.
Foto: Facebook Spitalul Orasenesc Mioveni
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: