Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează că tentativele de fraudă prin spoofing continuă.
De această dată, atacatorii cibernetici se folosesc de pretextul unei cereri fictive de credit pentru a obține date personale sau financiare sensibile.
În ultima perioadă, tot mai mulți utilizatori au semnalat situații în care sunt contactați de persoane care pretind că reprezintă instituții bancare, folosind pretexte precum solicitări fictive de credit sau „oferte avantajoase de finanțare”.
Potrivit DNSC, atacatorii folosesc atât apeluri telefonice, cât și mesaje trimise pe rețele sociale pentru a câștiga încrederea potențialelor victime.
Sub pretextul unei “oferte de creditare”, atacatorii solicită date sensibile precum informații personale, copii ale actelor sau chiar extrase de cont.
Prin aceste metode, infractorii creează presiune psihologică și un sentiment fals de urgență, pentru a determina victima să furnizeze rapid informații care nu ar trebui niciodată dezvăluite în mediul online.”, transmite DNSC
Reprezentanții DNSC subliniază că instituțiile financiare nu solicită niciodată date sensibile prin mesaje pe platforme sociale, iar verificarea identității interlocutorului este esențială înainte de a continua orice discuție.
- Nu divulga informații confidențiale (CNP, date bancare, coduri primite prin SMS).
- Întrerupe apelul și verifică independent, apelând numărul oficial afișat pe site-ul organizației.
- Activează autentificarea în doi pași (2FA) pentru conturile importante.
- Verifică înainte să acționezi. Un număr aparent „oficial” poate fi o capcană digitală.
Recomandările specialiștilor:
Sursă foto: DNSC
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:














